Calificare ratata la mustaţă în primul eşalon al baschetului feminin european U20!

Echipa feminină a României a ocupat doar locul 4 la întrecerile Diviziei B a FIBA U 20 European Championship 2018 găzduite de Oradea, primele trei clasate reuşind calificarea în primul eşalon valoric al acestei categorii de vârstă. Întrecerile s-au desfăşurat în sălile „Antonio Alexe” şi Liceului „Partenie Cosma”.

Naţionala noastră, antrenată de trio-ul Cătălin Tănase, Alexandru Radu, Larisa Toma, s-a clasat pe locul secund în grupa A, după patru victorii (65-47 cu Grecia, 76-61 cu Marea Britanie, 63-56 cu Ucraina, 64-43 cu Israel) şi o înfrângere (52-67 cu Lituania). În urma acestor rezultate s-a calificat în semifinale, unde a întâlnit Cehia, câştigătoarea grupei B, în faţa căreia a cedat, greu, 62-65 (23-29). Cealaltă semifinală a revenit, surprinzător, reprezentativei Belarusului, 73-70 cu Lituania.

Au urmat finalele pentru desemnarea învingătoarei şi a celor trei formaţii care vor evolua în prima Divizie a viitoarei ediţii. Fetele noastre au pierdut din nou partida cu Lituania, dar la o diferenţă mult mai mică, 48-53 (22-27), clasându-se pe ghinionistul loc 4. Cehia şi-a reconfirmat valoarea, impunându-se la pas, 68-47, în finala mare. Astfel, Cehia, Belarus şi Lituania se califică în Divizia A a FIBA U 20 European Championship.

Printre premianţi s-au aflat şi organizatorii acestei competiţii continentale pentru foarte buna desfăşurare a întrecerilor. Veronica Vorackova din Cehia a fost desemnată MVP-ul Campionatelor, ea făcând parte şi din cvintetul ideal al competiţiei, alături de Savannah Wilkinson-Marea Britanie, Gabija Meskonyte-Lituania, Aryna Masko-Belarus şi Ilazda Guner-Turcia.

Etichetat cu: , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Baschet

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj23126
2FCSB211113
3Gaz Metan Medias2011-1
4FC Viitorul19111
5Astra Giurgiu17116
6U Craiova 194816118
7Sepsi Sfantu Gheorghe16114
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1412-6
10Concordia Chiajna1412-9
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt811-5
14FC Voluntari812-9