Florin Bratu le retează speranțele „câinilor”: „Nu mă gândesc la titlu şi sunt foarte sincer când spun asta!”

Dinamo se pregătește de noul sezon al Ligii I fără nici măcar un transfer important, motiv pentru antrenorul Florin Bratu să recunoască faptul că echipa sa nu se poate bate la câștigarea campionatului.

„Ne aşteaptă un început de campionat foarte dificil. Nu mă gândesc la titlu şi sunt foarte sincer când spun asta. Am încredere că jucătorii mei vor pune în practică tot ceea ce am exersat la antrenamente şi cred eu că suntem pregătiţi sută la sută pentru acest debut de campionat dificil, dar provocator”, a declarat Bratu, într-o conferință de presă.

Chiar dacă obiectivele nu sunt cele mai îndrăzneţe, tehnicianul de 38 de ani aşteaptă transferuri la echipa din Ștefan cel Mare.

„Am ştiut exact unde vin şi care sunt posibilităţile la Dinamo. Pot apărea ceva întăriri săptămâna viitoare, dar nu bombe, Doamne fereşte! Am fost adus aici să întineresc echipa, pentru că ştiam foarte mulţi jucători tineri. Momentan avem în lot zece jucători sub 21 de ani, iar asta spune multe. Avem şi jucători cu experienţă la dispoziţie şi vreau să fac această îmbinare pentru că îmi doresc echilibru la echipă”, a subliniat Florin Bratu.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26