S-a stabilit programul turului 1 la BRD Bucharest Open. Opt românce se află pe tabloul principal

Patru românce sunt capi de serie la BRD Bucharest Open, turneu care va începe luni: Mihaela Buzărnescu e a doua favorită, Irina Begu, deţinătoarea titlului, este a treia favorită, Sorana Cîrstea a fost desemnată cap de serie numărul 5, iar Ana Bogdan este cap de serie numărul 6.

În total, opt sportive din țara noastră se află pe tabloul principal de simplu, dintre care trei sunt beneficiare ale unor wild carduri: Andreea Roşca, Gabriela Ruse şi Miriam Bulgaru.

În primul tur, Begu, campioana de anul trecut, o va înfrunta pe Ons Jabeur (Tunisia). Buzărnescu, a doua favorită, va juca în prima rundă contra unei adversare din Muntenegru, Danka Kovinic.

Sorana Cîrstea va primi replica unei jucătoare venite din calificări, iar Ana Bogdan va avea un meci foarte dificil cu Anna-Karolina Schmiedlova (Slovacia), şi ea fostă campioană la Bucureşti, în 2015. AlexandraDulgheru va avea şi ea un joc greu, cu franţuzoaica Pauline Parmentier, cap de serie numărul 8.

Roşca va întâlni o adversară venită din calificări, Ruse va fi nevoită să înfrunte un cap de serie (7), slovena Polona Hercog, iar Miriam Bulgaru o va înfrunta pe chinezoaica Yafan Wang.

Tabloul principal de simplu, turul 1:

Anastasija Sevastova (Letonia/N.1) – Dalila Jakupovic (Slovenia)
Mariana Duque-Marino (Columbia) – Arantxa Rus (Olanda)
Ysaline Bonaventure (Belgia) – Maryna Zanevska (Belgia)
Jucătoare venită din calificări – Sorana Cîrstea (România/N.5)
Irina Begu (România/N.3) – Ons Jabeur (Tunisia)
Vera Zvonareva (Rusia) – Ekaterina Alexandrova (Rusia)
Viktoria Tomova (Bulgaria) – Jucătoare venită din calificări
Elena-Gabriela Ruse (România) – Polona Hercog (Slovenia/N.7)
Ana Bogdan (România/N.6) – Anna-Karolina Schmiedlova (Slovacia)
Laura Siegemund (Germania) – Jasmine Paolini (Italia)
Jucătoare venită din calificări – Andreea Roşca (România)
Jucătoare venită din calificări – Petra Martic (Croaţia/N.4)
Pauline Parmentier (Franţa/N.8) – Alexandra Dulgheru (România)
Miriam Bulgaru (România) – Yafan Wang (China)
Tamara Zidansek (Slovenia) – Rebecca Peterson (Suedia)
Danka Kovinic (Muntenegru) – Mihaela Buzărnescu (România/N.2)

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Tenis

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj301511
2FCSB281514
3U Craiova 1948261515
4FC Viitorul26152
5Gaz Metan Medias25150
6Astra Giurgiu20153
7Sepsi Sfantu Gheorghe20152
8Dunarea Calarasi1715-2
9Dinamo Bucuresti1715-6
10Concordia Chiajna1715-9
11Poli Iasi1715-10
12FC Botosani1615-4
13AFC Hermannstadt1515-3
14FC Voluntari815-13