EXCLUSIV / Andrei Luca, noul președinte al secției de handbal la CSM București: „Responsabilitatea este cu totul alta”

Andrei Luca, noul președinte al secției de handbal a CSM București, a vorbit în exclusivitate la Sport Total FM, despre noile sale responsabilități, acestea incluzând atât echipa feminină de senioare, cea masculină de seniori, cât și sectorul juvenil.

„Ne așteptam să fie o perioadă calmă, în această vară, dar nu a fost deloc așa. Situația m-a surprins un pic pe mine, obișnuit să privesc din perspectiva handbalului feminin. A trebuit să preiau toate atribuțiile de la handbal. Au fost foarte multe lucruri de făcut. Acum suntem pe ultima sută de metri, în condițiile în care luni, ambele echipe de seniori își reiau activitatea. Responsabilitatea este cu totul alta și trebuie să îți asumi responsabilitățile ce decurg din bunul mers al acestei activități. Această activitate, la seniori, senioare și sectorul juvenil, te obligă să fii mereu prezent.

Eu aș vrea să nu se schimbe nimic din punctul de vedere al colaboratorilor. Dimpotrivă, încercăm să construim în jurul lor. Cred că am făcut bine că l-am adus din nou pe Per Johansson. Sunt multe lucruri la care trebuie să ne uităm atunci când vorbim despre noul sezon”, a declarat Andrei Luca, în cadrul emisiunii „Trafic Sport”.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Handbal

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1AFC Hermannstadt311
2Astra Giurgiu311
3CFR Cluj110
4FC Botosani110
5Concordia Chiajna000
6Dinamo Bucuresti000
7Dunarea Calarasi000
8FC Viitorul000
9FC Voluntari000
10Gaz Metan Medias000
11Poli Iasi000
12U Craiova 1948000
13FCSB01-1
14Sepsi Sfantu Gheorghe01-1