Mesaj emoționant postat de Gustavo după despărțirea de Craiova: „Întotdeauna voi fi un oltean mândru”

Gustavo a ales să plece de la Craiova în favoarea unei super oferte sosite din China, de la echipa Liaoning, unde va câștiga 1,2 milioane de euro într-un sezon și jumătate (DETALII AICI).

Fotbalistul jumătate brazilian jumătate italian a postat un mesaj emoționant de despărțire pe una dintre rețelele sociale și a ținut să le mulțumească atât celor din club, cât și fanilor și prietenilor pe care și i-a făcut aici. Totodată, acesta a făcut o declarație de dragoste Craiovei, spunând că va rămâne întotdeauna un „oltean mândru”.

„În primul rând, vreau să MULȚUMESC CRAIOVEI din adâncul inimii mele! Și când zic Craiova, MĂ REFER la toată bucuria pe care mi-a adus-o în cei doi ani petrecuți aici! Acest oraș frumos, clubul de fotbal, cel care mi-a oferit oportunitatea să joc într-o structură atât de bine organizată, toți cei care au lucrat cu mine, începând de la fiecare dintre colegii mei de echipă, LA TOT stafful, TOATĂ lumea din club, în special Stelei “mama mea” și Steliana; prietenii pe care i-am ÎNTÂLNIT în primul an, Madson, Nuno, Kay, Acka, Pedro, cel care m-a ajutat să mă adaptez în Craiova atât de repede și chiar să învăț limba într-un mod natural; celor doi prieteni portughezi, Andre și prietenul meu special care mi-a fost alături în cel de-al doilea sezon competițional, Tiago, cel pe care îl consider acum un prieten de inimă!

Și nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc tuturor suporterilor Universității Craiova! În această perioadă am realizat o coeziune superbă pe care nu o voi uita niciodată! Ascultându-vă toate cântecele și împingându-ne de la spate pe durata celor 90 de minute a fost ceva fantastic! Am simțit o emoție de nedescris pe 27 mai, o dată care îmi va rămâne mereu în minte și în inimă! Împreună am cucerit Cupa României, un nou trofeu care va rămâne în istoria acestui club uriaș! Ca o răsplată pentru toate momentele frumoase pe care le-am petrecut la Craiova, vă ofer acest video cu MOMENTELE NOASTRE! Acum am acceptat o nouă provocare în China de care sunt foarte mândru, este o oportunitate mare pentru mine să-mi continui visul, dar sunt sigur de un lucru: întotdeauna voi fi un OLTEAN MÂNDRU!”, a scris Gustavo pe Instagram.

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj462123
2FCSB402116
3U Craiova 1948382118
4Sepsi Sfantu Gheorghe332110
5FC Viitorul33212
6Astra Giurgiu31218
7AFC Hermannstadt28210
8Gaz Metan Medias2821-5
9Poli Iasi2821-6
10FC Botosani2621-4
11Dinamo Bucuresti2221-12
12Dunarea Calarasi1721-10
13Concordia Chiajna1721-21
14FC Voluntari1321-19