Mutare istorică în NBA! LeBron James a semnat cu Los Angeles Lakers pentru un salariu colosal

LeBron James, marea vedetă a baschetului nord-american, a semnat un contract pe patru ani cu celebra echipă Los Angeles Lakers, în valoare totală de 154 milioane dolari, a anunţat agenţia care îi reprezintă interesele, Klutch Sports Group.

După opt finale NBA consecutive, starul american de 33 de ani se mută în Conferinţa de Vest, la LA Lakers, unde va câştiga în primul sezon 35,6 milioane, în al doilea 37,4 milioane, în al treilea 39,2 milioane, iar în al patrulea sezon 41 milioane de dolari.

După ce agenţii săi au postat comunicatul oficial cu plecarea la Lakers, James şi-a luat rămas bun de la Cleveland Cavaliers pe Instagram: „Mulţumesc pentru 4 sezoane incredibile, Ohio. Aici va fi mereu casa mea”.

Înaintea acestui transfer, LeBron James a evoluat timp de patru sezoane pentru Cleveland Cavaliers. La finele lunii iunie, el şi-a anunţat însă clubul că nu va activa opţiunea care îi permite să pretindă un ultim an de contract, cu un salariu de 35,6 milioane dolari, preferând să devină jucător liber şi să semneze cu formaţia californiană.

După recentul eşec al lui Cavaliers în finala NBA, în faţa echipei Golden State Warriors, LeBron nu şi-a ascuns dorinţa de a evolua într-o echipă capabilă cu adevărat să rivalizeze cu Warriors, câştigătoarea a trei titluri NBA în ultimele patru sezoane.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Baschet

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj462123
2FCSB402116
3U Craiova 1948382118
4Sepsi Sfantu Gheorghe332110
5FC Viitorul33212
6Astra Giurgiu31218
7AFC Hermannstadt28210
8Gaz Metan Medias2821-5
9Poli Iasi2821-6
10FC Botosani2621-4
11Dinamo Bucuresti2221-12
12Dunarea Calarasi1721-10
13Concordia Chiajna1721-21
14FC Voluntari1321-19