Federația pregătește schimbări importante pentru Liga I și Liga a II-a! LPF și televiziunile trebuie să-și dea acceptul

Federaţia Română de Fotbal intenționează să schimbe sistemul competițional din Liga I, împreună cu modul de promovare din Liga a II-a.

Astfel, Liga I ar urma să aibă 16 echipe, se va continua cu sistemul play-off şi play-out, iar de la Liga a II-a ar urma să promoveze patru echipe direct, în loc de două. Decizia trebuie luată până la startul ligii secunde din această vară, de pe 4 august, şi va fi aplicată din sezonul 2019-2020.

Felix Grigore, directorul departamentului de competiții din cadrul FRF, a explicat necesitatea aplicării noilor măsuri în fotbalul intern.

„Este o propunere pe care o vom face celor implicaţi, însă schimbarea nu va fi impusă. Dacă propunerile noastre nu vor fi agreate de televiziunile interesate şi de Liga Profesionistă de Fotbal, atunci nu se va face.

O firmă de specialitate, Hypercube, a recomandat o ligă I cu 16 echipe. Este pentru prima dată când s-a comandat o analiză pentru Liga I, Liga a II-a şi chiar Liga a III-a şi ni s-a spus că avem câteva probleme importante, pe care le-am putea elimina prin aceste modificări.

Acum, play-off-ul se termină mult mai repede decât play-out-ul. Vă aduceţi aminte ce probleme am avut anul trecut, când unii jucători au intrat în vacanţă cu multă vreme înainte să joace pentru echipa naţională. De asemenea, sunt mai multe echipe care joacă degeaba în play-out. Anul ăsta este exemplul Dinamo şi chiar al celor de la Botoşani. Recomandarea a fost să găsim un pod de legătură între play-off şi play-out. Iar primul loc din play-out ar urma să dea baraj cu ultima echipă clasată pe loc de cupă europeană.

Anul acesta, Liga a II-a arată foarte bine, cu foarte multe echipe de tradiţie care au infrastructură şi doresc să promoveze. Iar propunerea ar fi ca patru echipe să urce direct în Liga I”, a explicat oficialul federal, la Digi Sport.

FRF propune ca play-off-ul să fie în continuare cu 6 echipe, iar în play-out să se formeze două grupe de câte cinci. Echipele clasate pe primele două locuri din fiecare grupă să joace baraje, iar cea mai bună să dispute un alt baraj cu ultima echipă din play-off care se află pe loc de cupă europeană. Barajele s-ar disputa în câte o singură manşă.

Formaţiile clasate pe locurile 4 şi 5 din grupele de play-out vor juca între ele baraje, iar ultima va lupta cu o echipă din Liga a 2-a pentru menţinere/promovare.

Etichetat cu: , , , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj23126
2FCSB211113
3Astra Giurgiu20128
4Gaz Metan Medias2011-1
5Sepsi Sfantu Gheorghe19125
6FC Viitorul19120
7U Craiova 194816118
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1412-6
10Concordia Chiajna1412-9
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt812-7
14FC Voluntari812-9