AUDIO – EXCLUSIV / Petre Grigoraș lămurește problemele de la Farul: „În situația asta nu mai rămân sub nicio formă”

Petre Grigoraș, antrenorul formației Farul Constanța, a vorbit în exclusivitate la Sport Total FM, despre problemele intervenite în cadrul clubului și despre posibilitatea de a fi demis.

„Trei membri din Consiliul Director, dintre suporteri cum ar veni, au spus că nu vor să mai continue cu mine. Asta e situația. Mai avem doi ani cu renegociere, dar dacă nu suntem de acord încă de acum vă dați seama că se reziliază. În situația asta nu mai rămân sub nicio formă. E clubul lor până la urmă. I-am felicitat pentru că au avut inițiativa de a crea acest club. Fără ajutorul Primăriei nu am fi promovat sub nicio formă. Se pare că ei ar vrea să conducă mai multe lucruri, să stabilească detalii vizavi de lot, de antrenor, de jucători. Sunt persoane care sunt foarte ușor influențate de alte persoane care au interese. Eu nu mă iau după ce spun doi inși, mă iau după cei care spun cei 5-6 mii de suporteri care au venit la meciuri la Farul și au fost încântați.

S-au vehiculat nume de antrenori: Daniel Oprița, Marius Baciu. Eu nu am discutat cu absolut nimeni. Sunt încă extrem de popular și lumea apreciază ceea ce am realizat fără să mă plâng de condiții. Bineînțeles că o să am o discuție și cu conducerea.

Nicio Șirineasa nu o să vină la Constanța. Nu e adevărat. Nu am discutat cu Nicolae Sarcină. Nu știu absolut nimic de FC Constanța și chiar nu mă interesează subiectul. Am auzit că ar fi o firmă înregistrată și ar vrea să facă un centru de copii și juniori”, a declarat Petre Grigoraș, în cadrul emisiunii „Execuții în direct”.

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

  1. Cosmin spune:

    Etapă de etapă te-ai plâns.

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB211113
2CFR Cluj20115
3Gaz Metan Medias2011-1
4FC Viitorul19111
5Astra Giurgiu17116
6U Craiova 194816118
7Sepsi Sfantu Gheorghe16114
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1411-5
10Concordia Chiajna1411-5
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt811-5
14FC Voluntari511-13