Răzvan Burleanu a înființat Comisia pentru fotbal profesionist a FRF: „Singura persoană care nu a dorit să facă parte este domnul Gino Iorgulescu!”. Cine sunt cei 13 membri

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat vineri că dintre cei 13 membri nominalizaţi singurul care a refuzat să facă parte din Comisia pentru fotbal profesionist a FRF este preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, în timp ce proprietarul şi antrenorul grupării FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a acceptat.

„Singura persoană care nu a dorit să facă parte din Comisia pentru fotbal profesionist este domnul Gino Iorgulescu. Gheorghe Hagi face parte din comisie, desigur, e unul dintre patronii care au performat. Ne dorim ca timpul să îi permită să fie prezent. Oricum, nu ne vom întâlni în fiecare săptămână.

Avem o regândire a fotbalului de performanţă şi l-am împărţit în fotbal profesionist şi fotbal amator. Şi am întărit aceste două perspective prin două comisii. Acestea se vor reuni de două ori pe an şi vor lua decizii privind subiecte strategice de dezvoltare a fotbalului din România pe care le vor propune mai departe Comitetului Executiv al FRF.

Această comisie de fotbal profesionist a fost gândită pentru a crea un spaţiu de dezbatere. E o comisie consultativă, pentru că deciziile se iau la nivel de Comitet Executiv. Obiectivul este să creăm un spaţiu de dezbatere pentru prima oară în România unde să îi avem implicaţi pe patroni, deţinătorii de drepturi TV şi alţi oameni care pot contribui, fie că e vorba despre reprezentanţi ai unor firme de audit, ai sindicatului fotbaliştilor sau de Rodion Cămătaru, care poate împărtăşi din experienţa lui de fost jucător”, a explicat preşedintele FRF.

Întrebat cine a fost nominalizat în locul lui Gino Iorgulescu, Burleanu a răspuns: „Cred că în câteva zile se va răzgândi şi domnul Iorgulescu şi va fi prezent la comisie. E în regulă să ai la această comisie şi un reprezentant al Ligii Profesioniste de Fotbal”.

Comitetul Executiv al FRF a aprobat la 4 iunie înfiinţarea Comisiei pentru fotbal profesionist, nominalizând 13 membri: Răzvan Burleanu (preşedintele FRF), Valeriu Iftime (FC Botoşani), Mihai Rotaru (Club Sportiv U Craiova), Gheorghe Hagi (FC Viitorul), Marian Băgăcean (CFR Cluj), Radu Ienovan (Ripensia Timişoara), Mircea Şai (RCS-RDS), Constantin Mocanu (Pro TV), Ovidiu Ghiman (Telekom), Adrian Tomşa (Clever Media), Cristian Iliescu (BDO), Rodion Cămătaru (fost internaţional român), Emilian Hulubei (AFAN).

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB15810
2Astra Giurgiu1485
3Sepsi Sfantu Gheorghe1485
4Gaz Metan Medias1480
5CFR Cluj1383
6FC Viitorul1381
7Dunarea Calarasi1281
8U Craiova 19481186
9Poli Iasi118-4
10Dinamo Bucuresti108-4
11FC Botosani880
12AFC Hermannstadt78-2
13Concordia Chiajna78-8
14FC Voluntari28-13