Adrian Mutu dă cărțile pe față: „Nu vreau sa intru în bârfe ieftine”

Deși surse din cadrul clubului au anunțat plecarea lui Adrian Mutu de la FC Voluntari, antrenorul a dezvăluit că nu a fost contactat de nicio persoana avizată.

„Briliantul” a pus accentul pe munca pe care a depus-o în perioada foarte scurtă petrecută la Voluntari și este mulțumit că a reușit să salveze echipa de la retrogradare, fapt care îl face să nu înțeleaga răutățile apărute în presă la adresa lui.

„Nu știu nimic despre demiterea mea. Sunt cu familia în vacanță. Oficial, nu m-a contactat nimeni. Nu știu nimic. Nu știu despre ce cafele sau șprițuri visează și inventează unii. Eu, de când am semnat la Voluntari, am stat aproape zi și noapte la club, cu toată conducerea, ca să salvăm echipa! Ceea ce am și reușit! Nu vreau sa intru în bârfe ieftine legate de vorbele unora despre Mutu. Cu mine antrenor, FC Voluntari a rămas în Liga 1 și asta e tot ce contează. Vedem în perioada următoare ce se va întâmpla”, a declarat Adrian Mutu, potrivit Fanatik.

Nici impresarul tânărului tehnician nu știe nimic despre demiterea acestuia și încă așteaptă o decizie oficială din partea clubului ilfovean.

„Nici eu, nici Adi nu știm nimic despre demiterea de la Voluntari. Doar ce am văzut în presă despre plecarea domnului Leasă. Eu sunt in țară și citesc în ziare. Șeful Consiliului de Administrație și primarul Florin Pandele sunt doi oameni foarte serioși. Cred ca dacă domniile lor decid ceva ne vor comunica și nouă. Așteptăm și noi să știm ce facem mai departe”, a spus și Anamaria Prodan.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB15810
2Astra Giurgiu1485
3Sepsi Sfantu Gheorghe1485
4Gaz Metan Medias1480
5CFR Cluj1383
6FC Viitorul1381
7Dunarea Calarasi1281
8U Craiova 19481186
9Poli Iasi118-4
10Dinamo Bucuresti108-4
11FC Botosani880
12AFC Hermannstadt78-2
13Concordia Chiajna78-8
14FC Voluntari28-13