FCSB a plecat la Brașov, în primul cantonament. Programul verii pentru echipa lui Nicolae Dică

Delegația vicecampioanei a plecat vineri la Brașov, acolo unde a fost stabilit primul cantonament al acestei veri.

Nicolae Dică a deplasat 20 de jucători, dintre care nu face parte Denis Alibec, trecut pe linie moartă. În schimb, printre fotbaliștii convocați se numără și Filipe Teixeira, 37 de ani, semn că toate problemele legate de prelungirea contractului cu portughezul s-au rezolvat.

Lotul deplasat de FCSB în primul cantonament al verii, cel de la Brașov:
Pintilii, Moruțan, Robert Ion (U19), Vlad, Ovidiu Popescu, Florin Coman, Florin Tănase, Cană (U19), Băciuț (U19), Cristi Dumitru (U19), Găman, Ducan (portar), Daniel Toma (U19), Momcilovic, Planic, Morais, Bălgrădean, Ianis Stoica, Lucian Filip și Filipe Teixeira.

Lipsesc: Bălașa, Man, Benzar, Budescu, Nedelcu, Qaka și Gnohere, care mai beneficiază de câteva zile de vacanță.

Al doilea stagiu de pregătire se va desfăşura în perioada 1-14 iulie, în Apeldoorn, Olanda, antrenamentele FCSB fiind programate la baza WWNA, din localitatea Wenum-Wiesel aflată în apropiere.

În Olanda, FCSB va disputa patru partide amicale. Cu Ajax Amsterdam, pe 7 iulie, de la 20:00 (ora României), în localitatea Hattem și cu PAOK, echipa lui Răzvan Lucescu, pe 9 iulie. A treia partidă de pregătire va fi în compania lui FC Bruges, campioanei Belgiei. Astfel, vicecampionii s-ar putea întâlni cu Dorin Rotariu, jucător care va reveni la Bruges, după împrumutul la Mouscron. Al patrulea amical urmează să fie anunţat ulterior.

Cantonamente FCSB:
15-28 iunie, Braşov
1-14 iulie, Apeldoorn

Amicale FCSB:
FCSB – Ajax, 7 iulie
FCSB – PAOK, 9 iulie
FCSB – FC Bruges

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB211113
2CFR Cluj20115
3Gaz Metan Medias2011-1
4FC Viitorul19111
5Astra Giurgiu17116
6U Craiova 194816118
7Sepsi Sfantu Gheorghe16114
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1411-5
10Concordia Chiajna1411-5
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt811-5
14FC Voluntari511-13