Darren Cahill, despre colaborarea cu Simona Halep: „Am avut şi câteva ciocniri, m-am gândit să renunţ!“. Care a fost cel mai greu moment pentru australian

Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a vorbit în presa australiană despre colaborarea cu jucătoarea noastră, care a cunoscut suişuri şi coborâşuri.

Cel mai neplăcut moment s-a petrecut la Miami, anul trecut, când australianul i-a transmis Simonei că este dispus să înceteze colaborarea.

„Fiecare antrenor trebuie să se privească într-o oglindă şi să decidă dacă mesajul lui ajunge la jucător. Nu a fost vorba doar despre meciul cu Johanna Konta, ci şi despre alte partide în care am simţit că nu a ajuns la ea mesajul meu. M-am gândit că poate trebuie să vină altcineva, a fost ca o ultimă încercare din punctul meu de vedere pentru că nu-mi doream să distrug, aşa că am decis să fac un pas în spate şi i-am spus că dacă mă vrea înapoi trebuie să evolueze din punct de vedere mental sau dacă are nevoie de o altă voce o să o ajut să o găsească.

A decis că vrea să rămân, când am plecat după Miami, nu i-am lăsat nicio plasă de siguranţă, doar i-am spus că o să-i urmăresc meciurile. A progresat, era un lucru pe care îl avea în interiorul ei, dar a trebuit să o duc pe marginea prăpastiei ca să poată să-şi îmbunătăţească mentalitatea pe teren. Au mai fost şi unele scăpări pe drum, dar faptul că a angajat un psiholog în ultimii ani, că e în contact cu ea tot timpul şi vrea să fie şi mai bună, arată cât de mult şi-a dorit.

Simona e genială în multe aspecte, dar era păcat ca din cauza unui singur motiv să nu ajungă unde trebuia. Nu sunt sigur că a făcut-o datorită antrenamentelor, pentru că era o jucătoare extraordinară şi înainte de a colabora eu cu ea, dar a avut încredere în mine că pot lucra atât cu punctele sale bune, cât şi cu cele slabe. Tot creditul e al ei”, a spus Cahill la RSN Breakfast şi The first serve, două podcasturi dedicate tenisului.

Australianul de 52 de ani a vorbit şi despre momentele tensionate din timpul discuţiilor de la marginea terenului: „Am avut şi câteva ciocniri de-a lungul colaborării noastre, pe care le-a văzut o lume întreagă, în timpul discuţiilor din teren, iar oamenii au dat multă atenţie acestor lucruri”.

Cahill spune că finala din 2017 de la Roland Garros, pierdută în faţa letonei Ostapenko, a fost greu de digerat.

„Cel mai greu moment pentru mine ca antrenor a fost să văd finala de anul trecut, când a condus cu un set şi 3-0 şi era jucătoarea mai bună de pe teren. Să fiu martor la felul în care i-a scăpat acel meci a fost cel mai greu moment şi cu siguranţă şi al ei. Tot creditul pentru ea că a putut să treacă peste, în plus nici la numărul unu nu a ajuns din prima. A avut câteva lovituri dure în stomac, dar a pus capul jos a muncit şi mai mult la antrenamente. E o tânără domnişoară curajoasă şi determinată”, a conchis Cahill.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Tenis

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26