Florin Bratu, primul antrenament la reunirea lui Dinamo! „Obiectivul nostru este să ne calificăm în play-off, am încredere în jucători!”

Lotul dinamoviştilor s-a reunit joi, la Săftica, pentru prima şedinţă de pregătire condusă de Florin Bratu înaintea sezonului competiţional 2018-2019.

Antrenorul dinamovist de 38 de ani a declarat  că obiectivul în sezonul viitor va fi calificarea în play-off-ul Ligii I, subliniind că are mare încredere în jucătorii săi.

„A fost o vacanţă scurtă pentru noi, dar ne prinde bine, am avut un play-out foarte bun, am tras multe concluzii pozitive şi am avut timp să punem în practică ideile avute, să aducem jucători noi. Am mare încredere în Mircea Axente şi Deian Sorescu.

Obiectivul nostru este să ne calificăm în play-off, va fi drum aneveios, dar am încredere în jucători. Sunt un antrenor care se luptă, ambiţios şi care transmite multă energie jucătorilor. Avem nevoie de jucători harnici, care vor să se afirme şi dacă vom reuşi să-i aducem, vom pune probleme. Un exemplu avem din tenis, cu Rafael Nadal, care nu este un talent extraordinar, dar este muncitor, şi a noastră, Simona Halep, care au reuşit lucruri extraordinare”, a spus Bratu, care a anunţat că Penedo, Katsikas, Ciobotariu, Mahlangu şi Palic se vor alătura lotului în perioada următoare.

Din lotul care a participat la şedinţa de pregătire de la Săftica au făcut parte 22 de jucători:
Portari: Vlad Ionuţ Muţiu, Mihai Alexandru Eşanu, Brian Ştefan Fara
Fundaşi: Mihai Popescu, Alin Ilie Dudea, Vlad Alexandru Olteanu, Florin Ricardo Grigore, Laurenţiu Nicolae Corbu, Cristian Constantin Dima, Marco Ehmman
Mijlocaşi: Dan Nicolae Nistor, Sergiu Cătălin Hanca, Diogo Ferreira Salomao, Ivan Pesic, Liviu Cosmin Gheorghe, Ionuţ Daniel Şerban, Deian Cristian Sorescu, Andrei Costin Tîrcoveanu
Atacanţi: Daniel Iliuţă Popa, Robert Marian Moldoveanu, Mircea Ionuţ Axente, Mihai Alexandru Necuţescu.

Vineri, de la ora 8:00, fotbaliştii dinamovişti vor efectua vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă din Capitală.

Primul cantonament al verii este programat la Săftica până în 27 iunie, urmând ca, în perioada 1-12 iulie, echipa din Ştefan cel Mare să efectueze un stagiu de pregătire centralizată în Polonia, la Gniewino, prevăzut cu patru meciuri amicale.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB211113
2CFR Cluj20115
3Gaz Metan Medias2011-1
4FC Viitorul19111
5Astra Giurgiu17116
6U Craiova 194816118
7Sepsi Sfantu Gheorghe16114
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1411-5
10Concordia Chiajna1411-5
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt811-5
14FC Voluntari511-13