Jucătorii Academiei Rapid, în frunte cu „veteranii” Daniel Niculae, Vasile Maftei şi Voicu și alături de antrenorul Constantin Schumacher, s-au deplasat cu metroul, duminică, de la Crângaşi în Ştefan cel Mare, acolo unde au jucat finala Cupei României, faza pe Bucureşti, cu CSA Steaua, scor 3-1 (DETALII AICI).
Drumul a fost parcurs alături de suporteri şi a fost unul menit să arate unitatea din cadrul clubului. Au fost îmbrăcaţi în echipamentul vişiniu, singurul care a făcut excepţie fiind antrenorul Schumacher, care a ales o ţinută casual.
Giuleştenii s-au amestecat în mulţime, unii dintre călători le-au făcut poze, i-au filmat, iar Maftei şi tehnicianul echipei şi-au făcut şi câteva selfi-uri. Din zona stadionului Dinamo, au fost însoţiţi de jandarmi, au traversat terenul şi s-au dus direct la vestiare.
„Am copiat şi noi modelul occidental. Ne-am gândit că dacă plecăm de la poarta stadionului Giuleşti la metroul Crângaşi, odată cu suporterii, şi până în Ştefan cel Mare, vom face un gest de respect faţă de ei. Am vrut să le mulţumim pentru că au fost aproape de noi pe toată durata sezonului”, a declarat Nicolae Stanciu, preşedintele Academiei Rapid, conform Telekom Sport.