Am ajuns cu două românce în optimi la Roland Garros! Povestea s-a încheiat pentru Mihaela Buzărnescu, dar Simona Halep luptă în continuare pentru câștigarea turneului de Grand Slam din capitala Franței!

UPDATE / Simona Halep își respectă blazonul și se califică în sferturile de finală ale competiției din Franța, după 6-2, 6-1 cu Elise Mertens în optimi (DETALII AICI).

UPDATE / Drumul Mihaelei Buzărnescu la Roland Garros s-a oprit în optimile de finală. Românca în vârstă de 30 de ani a fost învinsă în două seturi de americanca Madison Keys, scor 1-6, 4-6 (DETALII AICI).


Știrea inițială

Dintre cele șase sportive din țara noastră care s-au aflat pe tabloul principal al turneului de la Roland Garros, două au ajuns până în optimile de finală.

Este vorba despre numărul 1 mondial, Simona Halep, și ocupanta locului 33 WTA, Mihaela Buzărnescu. Simona se va duela în această fază a competiției cu belgianca Elise Mertens, locul 16 WTA, luni, în timp ce Mihaela joacă duminică pentru calificarea în sferturi cu americanca Madison Keys, locul 13 WTA.

Până să ajungă în faza optimilor de finală ale turneului de Grand Slam din Paris, Simona Halep, 26 de ani, a trecut în turul 1 de Alison Riske, 2-6, 6-1, 6-1, în turul secund de Taylor Townsend, 6-3, 6-1, și în turul 3 de Andrea Petkovic, 7-5, 6-0.

Mihaela Buzărnescu, la cei de 30 de ani ai săi, a făcut până acum turneul carierei, depășindu-le pe rând pe Vania King, 6-3, 6-3, în turul 1, Rebecca Peterson, 6-1, 6-2, în turul 2, și pe Elina Svitolina, scor 6-3, 7-5, în turul al treilea.

Etichetat cu: , , , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Tenis

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26