Florin Bratu pregătește strategia pentru sezonul următor: „Mi-aş dori să am doi jucători pe fiecare post”

Dinamo a încheiat sezonul cu o remiză albă, iar Sepsi a devenit singura echipă neînvinsă de „câini” în acest play-out.

Florin Bratu s-a declarat mulțumit de ceea ce a realizat la Dinamo într-un timp foarte scurt și și-a exprimat dorința pentru sezonul următor în ceea ce privește transferurile.

„Încă de când am venit, pentru că eu am venit la începutul play-out-ului, m-am gândit că acesta trebuie să fie obiectivul nostru, primul loc în play-out. Mă bucur că am reuşit să promovez foarte mulţi tineri, am reuşit să formez un grup foarte bun, am reuşit să construim o echipă agresivă, aşa cum îşi doresc suporterii. Cred că am reuşit să construim o echipă competitivă pentru sezonul următor şi sper ca în sezonul următor Dinamo să arate chiar şi mai bine.

Eu am propus prelungirea contractului lui Katsikas, acum să vedem ce se va mai întâmpla. Îmi doresc un atacant, un fundaş dreapta, un fundaş stânga şi poate un jucător la mijlocul terenului. Mi-aş dori să am doi jucători pe fiecare post”, a declarat Florin Bratu, potrivit Telekom Sport.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26