Școala 167 din capitală este cea mai bună la volei

Complexul Olimpic „Sydney 2000” de la Izvorani freamătă în aceste zile de glasurile și emoția campionilor de mâine ai sportului românesc. Pentru mulți dintre ei, Gimnaziada este cea mai importantă competiție la care au participat, dar cu siguranță doar prima dintr-un lung șir de concursuri naționale la care vor fi protagoniști. La volei, atmosfera a fost una specială nu doar pe teren, ci și în afara lui, acolo unde spectacolul a fost total.

Atmosfera a fost incendiară în sală, acolo unde părinții s-au transformat în suporteri rupți parcă din tribunele meciurilor din Liga Campionilor. Înarmați cu tobe, vuvuzele și plămâni buni, ei și-au încurajat copiii de la început până la sfârșit. Cea mai activă a fost o mamă cu copilul de câteva luni în brațe, care a trăit fiecare punct la intensitate maximă, spre deliciul tuturor. Iubește sportul, iubește voleiul, dar mai presus de toate, își iubește soțul, care e chiar antrenorul echipei campioane.

” Am făcut și eu sport când eram mai mică. Sunt soția antrenorului și trăim toate meciurile la cote maxime de fiecare dată. Este greu de trăit cu un antrenor la fel de pasional ca și mine, dar e și frumos în același timp. Cu siguranță pe cel mic îl vom face campion” – soția antrenorului echipei Școlii 167 din București, Cosmin Bărbieru.

Titlul la actuala ediție a Gimnaziadei masculine de volei a fost obținut de reprezentanții Bucureștiului, echipa Școlii Generale nr. 167. Aceștia au învins în finală formația LAPI Dej, cucerind în premieră titlul național. Medaliile de bronz au revenit tinerilor voleibaliști din Blaj, care au învins în finala mică Galațiul. Ierarhia a continuat cu echipele din Caransebeș, Suceava, Craiova și Pitești.

Poartă 46 la picior la 13 ani

La 13 ani, Alin Ion, component al echipei campioane a fost desemnat jucătorul de perspectivă al competiției. Deja cu încălțăminte numărul 46 în picioare, el visează să calce pe urmele marilor campioni olimpici români care s-au format în această fabrică de staruri sportive care este Centrul Olimpic „Sydney 2000” de la Izvorani.

„Mă simt foarte bine. A fost un turneu excepțional. De aproape 5 ani fac volei, iar acest sport îmi ocupă tot timpul. Merg la două antrenamente pe zi, așa că 80 la sută din timpul meu liber îl petrec la sală. La școală îmi plac istoria și sportul. Aici la Izvorani mă simt foarte bine. Aș face orice să ajung campion olimpic. Mi-aș dori să îmi reprezint țara, să îmi cânte imnul. Îmi doresc sa fac parte din lotul României când voi crește” – Alin Ion (13 ani), jucătorul de perspectivă al turneului.

Templul olimpismului, o motivație pentru copii

Desemnat cel mai bun trăgător al competiției, componentul echipei LAPI Dej, Denis Pintea, aproape că are lacrimi în ochi când se gândește că se află în templul olimpismului autohton, respirând același aer cu cei pe care i-a văzut doar pe podiumurile de premiere.

„Este o motivație extrem de mare că am ajuns aici la Izvorani împreună cu școala și este un pas în față către sport, către marea performanță. Aș fi în stare să mă antrenez 24 de ore din 24 ca să ajung campion olimpic, să reprezint România în sportul ăsta și să mă antrenez foarte foarte mult, fără să mă mai gândesc la orice altceva. M-aș antrena extrem de mult pentru a-mi îndeplini visul” – Denis Pintea, desemnat cel mai bun trăgător al turneului.

Denis practică voleiul de șase ani și, chiar dacă nu se află la primul succes ca voleibalist, spune că niciodată nu sunt destule trofee.

„Mă simt excelent cu medalia la gât. Îmi pare rău că nu am putut să luăm locul 1, poate data viitoare. Noi, la liceul Alexandru Papiu Ilarian suntem o echipă și mereu vom rămâne așa. Volei fac de șase ani, m-am apucat la LAPI Dej și mă simt excelent. Mai am loc de cupe, dar cu cât mai multe, cu atât mai bine” – Denis Pintea, component al echipei LAPI Dej, vicecampioană a Gimnaziadei masculine de volei.

Ajunsă la a treia ediție, faza finală a Gimnaziadei, competiție desfășurată sub patronajul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, este organizată anul acesta în premieră la Complexul Olimpic „Sydney 2000” de la Izvorani. Elevii celor mai bune școli din țară la 10 discipline alese în proiect (rugby tag, tenis de masă, badminton, handbal, atletism, fotbal, oină, volei, baschet și șah) au astfel șansa să concureze în templul olimpismului autohton.

Etichetat cu: , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Volei

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga1 - PlayOff 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj50106
2FCSB49108
3CS U Craiova38100
4FC Viitorul35102
5Astra Giurgiu3310-2
6CSM Poli Iasi2410-14
Liga1 - PlayOut 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1Dinamo Bucuresti541420
2FC Botosani40143
3OSK Sf Gheorghe34147
4Gaz Metan Medias30143
5Concordia Chiajna3014-5
6FC Voluntari2714-6
7ACS Poli Timisoara2714-6
8Juventus Bucuresti1714-16