ACS Poli Timișoara este cu un picior în Liga a II-a, dar Adrian Neaga nu își condamnă jucătorii: „Cu mâna pe inimă vă spun că n-am ce să le reproşez”

ACS Poli Timișoara a pierdut pe teren propriu, scor 1-3, în fața celor de la Dinamo, în cadrul penultimei etape a play-out-ului Ligii I.

Bănățenii pot prinde locul de baraj doar dacă o înving pe Concordia în ultima etapă, iar Juventus București o încurcă pe FC Voluntari. În caz contrar, aceștia vor retrograda direct în Liga a II-a alături de Juventus.

Adrian Neaga, antrenorul timișorenilor, a mărturisit că nu pune acest eșec pe seama jucătorilor lui și a amintit din nou de problemele existente în cadrul clubului.

„Cred că importanţa acestui joc ne-a depăşit în totalitate, dar cu mâna pe inimă vă spun că n-am ce să le reproşez băieţilor. Am mers până la capăt. Trebuie să fim realişti, nu cred că ne mai putem salva în momentul de faţă. Sunt multe greşeli făcute de toată lumea. Nu are importanţă cine a greşit. Important este să avem un plan de la vară încolo. Sunt foarte supărat, dezamăgit de rezultat, dar asta este situaţia. Păcat că am ajuns să jucăm un meci aşa important tocmai cu Dinamo. N-am ce să le reproşez jucătorilor, s-au antrenat, atât au putut în seara asta. Din punctul meu de vedere, batem degeaba Chiajna. Sunt multe de reproşat, dar eu consider că am făcut tot ce a depins de mine şi băieţii la fel. Toată lumea ştie problemele de la Timişoara şi n-are sens să mai vorbim despre asta”, a declarat Adrian Neaga, potrivit Telekom Sport

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26