Zidane, în extaz după a treia Ligă a Campionilor consecutivă cu Real Madrid: „Nu am cuvinte să descriu ceea ce simt. E viaţa pură!”

Zinedine Zidane a devenit primul antrenor care reuşeşte performanţa de a cuceri de trei ori la rând Liga Campionilor, după finala câștigată, 3-1, contra lui Liverpool.

Francezul care se apopie de 46 de ani a avut un discurs echilibrat la finalul confruntării de la Kiev şi a elogiat reuşita lui Gareth Bale.

„Nu am cuvinte să descriu ceea ce simt. Suntem toţi aici, trăim asta, e viaţa pură! Aşa cum au spus şi jucătorii, trebuie să ne bucurăm de moment, pentru că facem istorie şi trăim aceste momente şi emoţii. Într-un meci se pot întâmpla multe. Am fost peste ei, ne-am gândit la oportunitatea noastră, sunt foarte mulţumit de noi”, a spus Zidane,

„Zizou” a vorbit și despre gafele portarului Karius, dar a comentat și golul fabulos reușit din foarfecă de Bale.

„Se întâmplă în joc ca adversarii să greşească, noi am crezut mereu în şansa noastră, chiar şi atunci când ne-au egalat. Un jucător intră şi face ce a făcut Bale… Ce vreţi să vă spun mai mult? A fost finala tuturor, implicit şi a lui”, a mai spus tehnicianul lui Real Madrid.

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în FOTBAL EXTERN, Liga Campionilor

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga1 - PlayOff 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj50106
2FCSB49108
3CS U Craiova38100
4FC Viitorul35102
5Astra Giurgiu3310-2
6CSM Poli Iasi2410-14
Liga1 - PlayOut 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1Dinamo Bucuresti541420
2FC Botosani40143
3OSK Sf Gheorghe34147
4Gaz Metan Medias30143
5Concordia Chiajna3014-5
6FC Voluntari2714-6
7ACS Poli Timisoara2714-6
8Juventus Bucuresti1714-16