CSM Poli Iaşi, obligată de instanţă să-i plătească lui Florin Prunea drepturi salariale!

CSM Poli Iaşi a fost obligat de instanţa de judecată să-i plătească fostului preşedinte executiv Florin Prunea drepturile salariale pentru 5 săptămâni şi să achite contravaloarea indemnizaţiei de membru al Comitetului Executiv al FRF pentru 10 luni.

„Fostul preşedinte executiv al clubului va fi reintegrat de club doar pentru o perioadă de aproximativ cinci săptămâni, respectiv pentru perioada 15.06.2017 – 23.07.2017, perioadă pentru care urmează să i se achite drepturile salariale cuvenite. De asemenea, clubul urmează să achite fostului preşedinte executiv şi contravaloarea indemnizaţiei aferente calităţii de membru în Comitetul Executiv al FRF pentru perioada 1 iulie 2017 – 18 aprilie 2018”, a scris site-ul oficial al ieşenilor.

Instanţa de judecată a respins însă solicitarea lui Prunea de a schimba contractul de muncă din perioadă determinată în nedeterminată, astfel că fostul portar al naţionalei României nu va mai putea fi repus în funcţie. Hotărârile nu sunt însă definitive. Pot fi atacate cu apel.

“Prin cererea de chemare în judecată, fostul preşedinte executiv al clubului CSM Politehnica Iaşi, Florin Prunea, a solicitat instanţei anularea deciziei de concediere şi plata drepturilor salariale şi schimbarea contractului de muncă din perioadă determinată, în perioadă nedeterminată. Această ultimă cerere a fost respinsă de instanţa de judecată”, se arată în comunicatul moldovenilor.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26