Adrian Mutu, după eșecul cu Dinamo: „E un rezultat dureros”

FC Voluntari a pierdut în „Ștefan cel Mare”, în cadrul etapei a 12-a din play-out-ul Ligii I. „Câinii” lui Florin Bratu s-au impus cu scorul de 2-0 în fața ilfovenilor lui Adrian Mutu.

Golurile acestei întâlniri au fost marcate de Popa, în minutul 14, respectiv Grigore, în minutul 76, iar Dinamo s-a distanțat, cel puțin pentru moment, la 17 puncte de FC Botoșani, echipa aflată pe locul secund. De cealaltă parte, FC Voluntari ocupă locul de baraj, având cu doar două puncte mai mult decât Poli Timișoara, ocupanta primului loc retrogradabil, și cu un punct mai puțin decât Gaz Metan Mediaș, prima echipa de deasupra liniei roșii.

Adrian Mutu a vorbit la finalul acestei întâlniri și este încrezător că va reuși să își pună jucătorii pe picioare pentru următoarele partide pe care este obligat să le câștige pentru a putea spera la menținerea în Liga I.

„E un rezultat dureros, dar am întâlnit cea mai bună echipă din playout. Am fost obosiţi şi s-a văzut acest lucru pe teren. Sper să ne revenim fizic, iar mental trebuie să depăşim această înfrângere cât mai repede.

Mai sunt şase puncte puse în joc, acum avem meci direct cu Chiajna şi trebuie să fim proaspeţi şi să ne concentrăm foarte bine pe acest meci. Trebuie să rămânem uniţi ca să scoatem maximum până la final”, a spus Adrian Mutu, la Telekom Sport.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26