Noul stadion Giulești, din ce în ce mai mic! Compania Naţională de Investiţii a anunțat câte locuri va avea arena de lângă Podul Grant

Situația celor patru noi stadioane din București care trebuie construite în vederea Euro 2020 se schimbă de la o zi la alta. Astfel, după controversele nesfârșite privind arena lui Dinamo, care se pare că va avea în cele din urmă o capacitate de 18.000 de locuri, și stadionul Rapid are probleme legate de numărul de scaune.

Solicitarea iniţială venită de la FRF propunea 30.000 de locuri la stadionul Steaua, 20.000 de locuri la stadionul Dinamo, 8.000 de locuri la stadionul Arcul de Triumf și 18.400 de locuri la stadionul Giuleşti.

Situația s-a schimbat între timp, iar în acest moment cele mai mari probleme legate de numărul locurilor au apărut în Giuleşti, acolo unde de la 19.000 de scaune, câte are acum stadionul, micşorarea ajungea până la 12.374! 7.000 de scaune mai puţin, adică aproape 38 la sută! Totuşi, stadionul de lângă Podul Grant va ajunge la 14.000 sau 14.500 de locuri, însă doar după ce Clubul Sportiv Rapid a fost de acord să renunţe la culoarele de atletism pe care le are în jurul gazonului şi la groapa cu nisip pentru sărituri.

Situaţia a fost explicată de Compania Naţională de Investiţii:

„Referitor la solicitarea dumneavoastră înregistrată la Compania Naţională de Investiţii cu nr. 6232/11.05.2018, vă comunicăm faptul că prin adresa nr. 46/05.02.2018 proiectantul ne-a transmis faptul că respectând normativul NP066-2002 privind proiectarea terenurilor sportive şi stadioanelor precum şi nivelul de competiţie maxim care trebuie asigurat pentru acest obiectiv, documentaţia tehnico-economică în faza studiu de fezabilitate care urma să fie prezentată spre avizare, avea ca soluţie constructivă o capacitate netă a stadionului de 12.374 locuri pe scaune, în tribune acoperite, faţă de 14.000 de locuri, cât a fost prevăzut în studiul de prefezabilitate.

Ca urmare, pentru atingerea capacităţii de 14.000-14.500 de locuri în tribune, pentru stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu proiectantul a propus ca soluţie renunţarea la unele facilităţi sportive ale CS Rapid, amplasate pe laturile Nord şi Sud ale terenului de fotbal, respectiv pista de alergări sau zona de sărituri în lungime.

Astfel, prin adresa nr. 239/13.02.2018, CS Rapid Bucureşti şi-a exprimat acordul de a se renunţa la pista de alergare sub rezerva de a fi relocată în altă zonă a stadionului, relocare ce nu cade în sarcina CNI SA.

Menţionăm că în cadrul acestui proiect se are în vedere păstrarea facilităţilor existente, respectiv reamenajarea şi utilarea sălilor cu diverse funcţiuni sportive precum şi a pistei de atletism indoor ce are o suprafaţă de aproximativ 570 mp”, se precizează în comunicatul CNI pentru Digi Sport.

Etichetat cu: , , , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26