Arsene Wenger, frustrat după ce Arsenal a ratat finala Europa League: „Sunt foarte trist să părăsesc clubul astfel, cu o înfrângere. Fotbalul poate fi foarte frumos, dar și atât de crud uneori!”

După 1-1 la Londra, Atletico Madrid a trecut de Arsenal pe „Wanda Metropolitano”, cu 1-0, graţie golului marcat de Diego Costa, şi va juca finala de la Lyon în compania francezilor de la Olympique Marseille.

Meciul cu numărul 250 din cariera europeană a lui Arsene Wenger a reprezentat ultima partidă continentală pe banca lui Arsenal. Antrenorul francez de 68 de ani a sperat că va putea să-şi ia rămas bun de la clubul pe care l-a condus timp de 22 de ani cu un trofeu european, dar echipa lui Simeone i-a năruit acest vis.

„A fost un meci identic cu cel din tur. Ne-am creat situații periculoase, dar încă o dată ne-a lipsit ceva. Nu am rezistat presiunii în momentele importante. În tur am condus cu 1-0, dar am încasat un gol stupid. Acum am primit gol pe contraatac cu un minut înaintea pauzei. Am avut foarte multe ocazii, dar n-am reuşit să marcăm. Golul marcat de Diego Costa a fost vital, de asta e unul dintre cei mai buni atacanţi din lume.

Sunt ca întreaga echipă. Foarte trist, foarte dezamăgit, foarte frustrat. Sunt foarte, foarte trist să părăsesc clubul astfel, cu o înfrângere. Fotbalul poate fi foarte frumos, dar și atât de crud uneori. Plec de la Arsenal cu o mare suferință”, a declarat Arsene Wenger, la finalul partidei cu Atletico Madrid.

Pe banca „tunarilor”, Wenger nu a reușit în 22 de ani decât două finale de cupă europeană, ambele pierdute: în 2000, 1-4 la penalty-uri, contra lui Galatasaray, în Cupa UEFA, și 1-2 cu Barcelona, în 2006, în Champions League.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în Europa League, FOTBAL EXTERN

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26