Crosul Veteranilor de Război va bloca, duminică, centrul Capitalei! Care este traseul

Primăria Municipiului București și Clubul Sportiv Municipal București vor fi alături de Crosul Veteranilor ediția 2018, eveniment inițiat de Ministerul Apărării Naționale și care va avea loc duminică, 6 mai.

La startul cursei se vor alinia și câteva sute de sportivi de toate vârstele legitimați la CSM București. Prezența acestora la „VeteRUN 2018”, așa cum a fost botezată cursa aflată la cea de-a treia ediție, se înscrie în dorința noastră permanentă de a promova sportul, alergarea, modul sănătos de viață și, nu în ultimul rând, legat de acest eveniment, pentru a ne arăta respectul față de înaintașii noștri.

Primăria Municipiului București și Clubul Sportiv Municipal București îi invită pe toți amatorii de mișcare la o cursă în care fiecare dintre participanți va fi câștigător!

„Ediția a III-a a are loc în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, unul dintre cele mai importante evenimente din istoria României. Pentru noi, foști și actuali sportivi, ambasadori ai mișcării, susținători ai unui mod de viață sănătos, această cursă reprezintă un nou prilej de a promova sportul, alergarea, care reprezintă în primul rând cel mai bun remediu împotriva stresului cotidian. Pentru că vrem ca marea noastră familie, a Bucureștiului, să aibă viitor”, a declarat Gabriela Szabo, directorul general al Clubului Sportiv Municipal București,

Crosul „VeteRUN”, care va avea startul duminică, 6 mai, la ora 10.00, se va desfășura pe traseul: Piaţa Presei Libere, Şoseaua Kiseleff, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Bulevardul Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, Bulevardul Mareşal Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff, Piața Presei Libere.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în DIVERSE

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26