Simona Halep, avans consistent în fruntea clasamentului WTA! Câte jucătoare din România sunt în Top 100

Simona Halep conduce în continuare detaşat în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, cu peste 1.200 de puncte avans faţă de daneza Caroline Wozniacki, a doua clasată.

Constănțeanca de 26 de ani a ajuns la 26 de săptămâni în fruntea ierarhiei mondiale şi a egalat-o pe rusoaica Dinara Safina, ambele ocupând locul 14 într-un clasamentul all-time al liderilor WTA.

România are în continuare şase jucătoare în Top 100. Sorana Cîrstea a coborât un loc, pe 35, Irina Begu a urcat o poziţie, pe 36, în timp ce Mihaela Buzărnescu a reuşit să urce două trepte, până pe 37, cea mai bună clasare din carieră. Monica Niculescu a coborât un loc şi e pe 64, iar Ana Bogdan a pierdut şi ea un loc, fiind acum pe 67.

La dublu, Monica Niculescu se menţine pe locul 13, Irina Begu e în continuare pe 25, Raluca Olaru a urcat un loc şi e pe 48, Buzărnescu a coborât un loc, pe 66, iar Simona Halep a pierdut 14 locuri, ajungând pe 91.

În clasamentul WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, daneza Wozniacki se menţine pe primul loc, urmată de Simona Halep.

Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Simona Halep 8.055 puncte
2 (2). Caroline Wozniacki (Danemarca) 6.790
3 (3). Garbine Muguruza (Spania) 6.065
4 (4). Elina Svitolina (Ucraina) 5.450
5 (5). Jelena Ostapenko (Letonia) 5.382
6 (6). Karolina Pliskova (Cehia) 5.100
7 (7). Caroline Garcia (Franţa) 4.700
8 (8). Venus Williams (SUA) 4.276
9 (9). Sloane Stephens (SUA) 3.939
10 (10). Petra Kvitova (Cehia) 3.271

Clasamentul WTA Race la simplu
1 (1). Caroline Wozniacki (Danemarca) 2.820 puncte
2 (2). Simona Halep 2.485
3 (3). Angelique Kerber (Germania) 2.110
4 (4). Elina Svitolina (Ucraina) 1.855
5 (10). Karolina Pliskova (Cehia) 1.720
6 (5). Petra Kvitova (Cehia) 1.622
7 (6). Naomi Osaka (Japonia) 1.521
8 (7). Elise Mertens (Belgia) 1.476
9 (8). Garbine Muguruza (Spania) 1.352
10 (9). Daria Kasatkina (Rusia) 1.324

Etichetat cu: , , , , , , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Tenis

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj401920
2FCSB371916
3U Craiova 1948351919
4FC Viitorul33194
5Gaz Metan Medias2819-1
6Astra Giurgiu27195
7Sepsi Sfantu Gheorghe27194
8Poli Iasi2419-9
9FC Botosani2319-3
10AFC Hermannstadt2219-3
11Dinamo Bucuresti1919-12
12Dunarea Calarasi1719-6
13Concordia Chiajna1719-15
14FC Voluntari1119-19