Pancu, mesaj ferm pentru Daniel Niculae: „Suporterii sunt Rapidul, nu acționarii! Ce facem cu cei 20.000 de pe Arena Națională?”

Deși AMFB a înregistrat primirea unui Certificat de Identitate Sportivă (CIS) pe numele societăţii „Fotbal Club R Bucureşti SA”, viitoarea denumire a Academiei Rapid, apele nu s-au liniștit deloc în Giulești.

Situația încă neclară l-a făcut pe președintele-jucător Daniel Niculae să amenințe cu părăsirea proiectului. Veteranul Daniel Pancu susține despre colegul său din atac că nu mai răspunde nici la mesajele personale, din cauza supărării, dar i-a transmis public gândurile sale.

„A fost un mesaj foarte simplu și foarte adevărat: suporterii sunt Rapidul, nu acționarii! Totul a plecat de la anunțul lui Nico, că ar fi ultimul meci. Nu știu cum gândește, dar nici pe mine și pe niciun alt rapidist nu ne reprezintă niciun acționar. Pe rapidiști îi reprezintă suporterii, care sunt prezenți. Și acum, dacă e să o iei, sunt trei echipe: una are șapte suporteri, alta 50 și la cealaltă sunt restul. Au fost 20.000 de rapidiști pe Arena Națională!

În acte, încă nu suntem nimic, dar faptul că ei sunt acolo demonstrează multe lucruri. Ăsta a fost primul obiectiv, atunci când am început acest proiect. Al doilea este să promovăm, după aia palmaresul, care văd că nu s-a rezolvat. Nu mai vorbesc, pentru că sunt tot felul de promisiuni. E o problemă care se va rezolva, până la urmă, vom vedea în ce fel.

Păi, ce facem acum? Mai e o lună și plecăm acasă? Nu am mai vorbit cu el, nici la mesaj nu a răspuns. E foarte supărat. E justificată supărarea, pentru că a avut o înțelegere, dar de cealaltă parte, ce facem cu cei 20.000 din tribunele Arenei Naționale?

Ce mă interesează pe mine de CIS, CUI și toate alea care sunt pe acolo? Am venit să jucăm, să aducem oamenii la stadion și vom vedea ce va fi pe viitor. Are dreptate, dar sunt multe lucruri de pus în balanță. El, în orice situație, pierde. Vom avea meci cu Steaua pe 2 iunie; dacă îl pierdem, toată lumea o să spună că e de vină Niculae, că nu a mai venit. Dacă promovăm, o să spună: A plecat Niculae și ce facem?”, a declarat Daniel Pancu la DigiSport.

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26