Hagi, fermecat de meciul de la Craiova: „Ne-am ridicat la un nivel european! E greu să feliciţi două echipe şi toţi jucătorii”

CS U Craiova şi FC Viitorul au terminat la egalitate, sâmbătă, la Craiova, scor 3-3, în probabil cel mai spectaculos joc din play-off-ul Ligii I. Alexandru Băluţă şi Cristian Ganea au fost remarcații serii, după ce au înscris câte două goluri şi au pasat decisiv la celelalte.

Antrenorul constănțenilor, Gheorghe Hagi, a avut aprecieri la superlativ pentru ambele combatante la finalul partidei de pe „Ion Oblemenco”.

„Toţi jucătorii au dat un randament bun, ritm, intensitate la ambele echipe. Ne-am ridicat la nivelul unui meci european. Cred că toată lumea a plecat mulţumită de la stadion. Eu m-am agitat mult. E greu să feliciţi două echipe şi toţi jucătorii. E fantastic ce au făcut. Sunt foarte fericit că am arătat ambele echipe că avem potenţial bun. Mi-au plăcut toate golurile”

Noi vrem să terminăm pe locul trei. Vedem ce vom face în aceste două meciuri de acasă. Ce am făcut în acest an e un lucru extraordinar. Pe lângă ce am făcut anul trecut, am schimbat toată echipa şi suntem în play-off cu o echipă foarte tânără. Încercăm să mergem pe aceeaşi linie”, a spus Hagi la Digi Sport.

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26