Dănciulescu este debusolat de schimbările de la Dinamo: „Mi s-a spus că nu mai am voie să fac parte din Consiliul de Administrație!”. Ce spune despre vânzarea clubului

Ionel Dănciulescu, directorul general al lui Dinamo, a vorbit despre vânzarea clubului și a mărturisit că s-a săturat de toate discuțiile legate de posibili cumpărători.

„Dacă e bine pentru Dinamo, sunt de acord cu oricine. Dar mai e până vine. Să vedem lucrurile astea. Se zice că vine un arab, un chinez, japonez, grec. Mi se par niște lucruri penibile! Mai avem să aducem un om îmbrăcat cu turban și așa mai departe.

Lucrurile astea de ce nu se fac în spatele ușilor închise? De ce trebuie să le facem la televizor? De ce trebuie să fie expuse fără niciun rezultat?”, a spus Dănciulescu la Digi Sport.

Cooptarea suporterilor în conducerea clubului l-ar putea îndepărta pe Danciu din organigramă, după cum chiar el a anunțat.

„Am înțeles de la David (n.r. președintele clubului) că și cealaltă asociație care își dorește binele lui Dinamo (n.r. Asociația Dinamoviști pentru Dinamo) e binevenită în organigrama clubului și ar putea și ei să facă parte din Consiliul de Administrație. Sunt niște lucruri care pur și simplu mă depășesc, nu le înțeleg.

Probabil că acest ONG va alege un reprezentant, așa cum au ales suporterii din PCH. Până în acest moment, suporterii nu și-au ales un reprezentant. Mai întâi trebuie să ies eu din organigramă, pentru că eu, ca director general, nu mai am voie să ocup funcția respectivă și e locul ăsta liber. Mi s-a spus că nu mai am voie să fac parte din Consiliul de Administrație”, a precizat Ionel Dănciulescu.

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB15810
2Astra Giurgiu1485
3Sepsi Sfantu Gheorghe1485
4Gaz Metan Medias1480
5CFR Cluj1383
6FC Viitorul1381
7Dunarea Calarasi1281
8U Craiova 19481186
9Poli Iasi118-4
10Dinamo Bucuresti108-4
11FC Botosani880
12AFC Hermannstadt78-2
13Concordia Chiajna78-8
14FC Voluntari28-13