AUDIO – EXCLUSIV / Ionuț Popa, după meciul cu Miroslava: „Nu se poate juca pe terenul acela, are 58 metri lățime, l-am măsurat”

Ionuț Popa, antrenorul formației UTA Arad, a vorbit în exclusivitate la Sport Total FM, despre victoria obținută în fața Științei Miroslava, scor 2-1 în cadrul etapei a 32-a din Liga a II-a, dar și despre primirea călduroasă a ieșenilor.

„A fost un meci greu, pentru că adversarul numărul 1 a fost terenul, un teren greu, denivelat, pe care gazdele știu cum să joace. Am dat două goluri și mai puteam să dăm vreo două, dar bine că s-a terminat așa. Nu se poate juca pe terenul acela, are 58 metri lățime, l-am măsurat, cu 10 metri mai puțin decât e normal”, a declarat Ionuț Popa, în cadrul emisiunii „Fotbat la matineu”.

Despre primirea călduroasă din partea fanilor moldoveni: „Am vorbit cu ei, m-au îmbrățișat, am făcut poze, au expus și un banner mare acolo și mi-au urat „Bine ai venit acasă!”, vă dați seama”.

În ceea ce privește „războiul” cu fanii grupării arădene, Ionuț Popa cere respect: Probabil că asta este menirea celor de acolo (n.r. să îl critice), dar eu le-am și spus, dacă mă respectă, îi respect, dacă nu mă respectă, eu nu îi respect, e clară treaba”.

Despre primele clasate, Dunărea Călărași și Hermannstadt: „Au dovedit că au fost cei mai buni, cei mai constanți și le doresc succes de pe acum în Liga I”.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj432021
2FCSB402018
3U Craiova 1948352016
4FC Viitorul33203
5Sepsi Sfantu Gheorghe30207
6Astra Giurgiu28205
7Gaz Metan Medias2820-3
8Poli Iasi2720-6
9AFC Hermannstadt2520-1
10FC Botosani2320-5
11Dinamo Bucuresti2220-9
12Dunarea Calarasi1720-9
13Concordia Chiajna1720-18
14FC Voluntari1220-19