EXCLUSIV / Valeriu Voicu, președinte Aerostar Bacău: „Campionatul nu e încheiat”. De ce nu s-au prezentat la alegeri

Valeriu Voicu, președinte Aerostar Bacău, a vorbit în exclusivitate la Sport Total FM, despre meciul pierdut în deplasare la Csikszereda Miercurea Ciuc, scor 3-0, în cadrul etapei cu numărul 23 în Liga a III-a.

Aerostar Bacău este lider în Seria I, având un avans de trei puncte față de Oțelul Galați, iar podiumul este completat de Miercurea Ciuc, echipă aflată la egalitate de puncte cu locul secund.

De asemenea, Aerostar nu a avut reprezentant la alegerile prezidențiale ale FRF, iar oficialul a justificat absența.

„Jucătorii parcă au fost blocați. Nu au prestat același joc precum în celelalte meciuri. Parcă au fost marcați de miza meciului. Cei 3.500 de spectatori au făcut un spectacol frumos. Îmi pare rău că nu am reușit să marcăm măcar un gol. Bine, campionatul nu e încă încheiat. Eu cred că va fi un final frumos. Avem un lot experimentat, dar nu știu de ce a clacat așa la Miercurea Ciuc

Nu am ajuns la alegeri pentru că au fost Zilele Aerostarului. Cred că am fi votat cu Răzvan Burleanu, a declarat Valeriu Voicu, în cadrul emisiunii „Trafic Sport”.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 3

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB15810
2Astra Giurgiu1485
3Sepsi Sfantu Gheorghe1485
4Gaz Metan Medias1480
5CFR Cluj1383
6FC Viitorul1381
7Dunarea Calarasi1281
8U Craiova 19481186
9Poli Iasi118-4
10Dinamo Bucuresti108-4
11FC Botosani880
12AFC Hermannstadt78-2
13Concordia Chiajna78-8
14FC Voluntari28-13