Gică Hagi, proprietar și manager la FC Viitorul, a avut o nouă reacție nervoasă cu privire la situația României și i-a atacat dur pe cei care conduc țara.
În ultima lună, „Regele” a avut mai multe ieşiri acide, nemulţumit de situaţia sportului în general şi a fotbalului în particular. Hagi a fost extrem de deranjat din cauza faptului că planurile aleşilor nu cuprind vreun proiect pentru Constanța, în timp ce orașe precum Focșani, Alexandria sau Turnu Măgurele primesc fonduri pentru construirea unor arene moderne.
„Toate angajările se fac pe grade de rudenie, pe prietenii, iar sportul nu face excepţie. Nu se poate aşa ceva! Când de la punctul A la punctul Z nu faci bine şi nu este un parcurs sănătos, nu ai cum să faci sportivi care să lupte cu adevărat şi eficient pentru tine, pentru ţară. Aici este cea mai mare problemă. Cine ne conduce nu are noţiunea de mândrie naţională şi nu ştie să construiască oameni care să ducă acest brand de ţară.
Noi ceilalţi suntem nişte gâze. Oamenii de acolo, de sus, ne privesc ca pe nişte gâze. În rest, ei îşi fac ei jocurile lor. Îşi împart România cum doresc, iar noi nu mai contăm. Cel puţin, pe sport, suntem dezastru. Rar se face câte ceva. Vine cineva şi strigă faptul că sunt prea mulţi bani şi aşa mai departe. Statul finanţează politic doar pe-ai lor”, a declarat Gică Hagi potrivit wall-street.ro.