Grozavu a fost dat afară de la Timișoara! Conducerea lui ACS Poli i-a găsit înlocuitor din cadrul clubului

Cu un picior în liga secundă, ACS Poli Timișoara l-a dat afară pe antrenorul Leo Grozavu imediat după finalul meciului pierdut, 0-1, cu FC Botoșani! Directorul sportiv Adrian Neaga va prelua frâiele echipei în acest final de sezon.

Adus pe „Dan Păltinișanu” în această iarnă, tehnicianul Leo Grozavu a fost demis după un nou eșec ce completează mandatul fără nicio victorie de pe banca tehnică. Cu Grozavu la timonă, ACS Poli nu a reușit să câștige niciun joc din cele opt disputate și a ajuns pe locul de baraj al Ligii I. Mutarea încă nu a fost oficializată de conducerea clubului, însă decizia este deja luată.

Înlocuitorul lui Grozavu va fi directorul sportiv Adrian Neaga, 38 de ani, care a mai cochetat cu antrenoratul în eșaloanele inferioare, înainte de a veni la Timișoara. Grozavu, 50 de ani, a fost adus la Poli de actuala conducere în urmă cu doar două luni, după plecarea lui Ionuț Popa. Mandatul său s-a întins pe durata a opt jocuri, trei remize și cinci eșecuri. Alb-violeții sunt singurii din play-out fără victorie și au record negativ îngrijorător: 15 meciuri la rând fără succes.

Înfrângerea cu FC Botoșani de pe teren propriu, scor 0-1, a coborât-o pe trupa bănățeană pe antepenultima poziție, care înseamnă intrarea în baraj. Distanța față de pozițiile retrogradabile este de un singur punct.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB211113
2CFR Cluj20115
3Gaz Metan Medias2011-1
4FC Viitorul19111
5Astra Giurgiu17116
6U Craiova 194816118
7Sepsi Sfantu Gheorghe16114
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1411-5
10Concordia Chiajna1411-5
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt811-5
14FC Voluntari511-13