Frații Herea fac senzație la Balotești! „Vrem să ducem echipa cât mai sus în clasament!”

Cu cel puțin unul dintre frații Herea, Ovidiu și Claudiu, pe lista marcatorilor în ultimele cinci etape, formația ilfoveană a evadat din subsolul clasamentului Ligii a II-a și are șanse reale la evitarea retrogradării.

Statistica evoluției fraților Herea la Balotești:
etapa 29, 15 aprilie: Balotești vs Foresta Suceava 3-1 (Claudiu Herea ’64 a marcat golul de 3-0)
etapa 28, 6 aprilie: Miroslava vs Balotești 1-2 (Ovidiu Herea ’84 a marcat golul de 2-0)
etapa 27, 31 martie: Balotești vs Poli Timișoara 2-1 (Claudiu Herea ’66 a marcat golul de 2-1)
etapa 26 (restanță), 12 aprilie: Pandurii vs Balotești 1-1 (Ovidiu Herea ’69 a marcat golul de 1-1)
etapa 25, 17 martie: Balotești vs UTA, 2-2 (Claudiu Herea ’20 a marcat golul de 1-0, Ovidiu Herea ’65 a marcat golul de 2-0)

După scurta aventură în Liga I, Claudiu Herea a revenit la Balotești, dar nu singur. De această dată împarte vestiarul și cu fratele său, Ovidiu. Cei doi fotbaliști joacă pentru prima dată împreună și sunt mai fericiți ca niciodată. „E un vis împlinit”, consideră frații Herea.

S-a tot vorbit despre transferul lui Ovidiu Herea la Academia Rapid, dar fotbalistul în vârstă de 33 de ani a ales Baloteștiul pentru a juca, în premieră, alături de fratele său: „Avantajul celor de aici a fost că aveam ocazia să joc cu fratele meu. Era un vis al nostru de foarte mult timp și mă bucur că am reușit să îl îndeplinim”.

Ovidiu are grijă de fratele mai mic și încearcă să îi ofere cele mai bune sfaturi, iar mezinul își laudă noul coechipier.„Mă simt foarte bine cu el pe teren, mă simt mai puternic și îmi dă un plus de siguranță și cred că s-a văzut asta în primele etape din acest retur. Are o experiență mult mai mare decât mine, vorbește foarte mult cu mine și asta mă ajută”, spune Claudiu.

Ovidiu zâmbește măgulit de spusele fratelui său și promite că îl va scoate în oraș: „După vorbele astea, o să îi fac cinste”. Lăsând gluma la o parte, Ovidiu își dorește tot ce e mai bun pentru fratele său și îl sprijină mereu: „Îmi doresc să revină în Liga I, pentru că acolo îi este locul. A demonstrat acest lucru la Sepsi. A reușit niște lucruri extraordinare și cred că s-a greșit în privința lui”.

Claudiu a plecat de la Sepsi odată cu venirea lui Eugen Neagoe la cârma echipei și a ales să se întoarcă la Balotești, acolo unde se simte bine. Acesta nu consideră că este un pas înapoi: „Am stat de vorbă cu fratele meu și am mai multă încredere în mine. La vară sper să prindem amândoi un contract în Liga I”.

Chiar dacă sunt cinci ani diferență între ei, apropierea dintre cei doi fotbaliști se vede și prin stilul vestimentar. Secretul? Frații Herea împart dulapul cu haine. „Claudiu îmi fură hainele”, spune Ovidiu, completat de fratele mai mic: „El mi-a furat stilul”.

Împreună pentru salvarea de la retrogradare

CS Balotești nu este încă scăpată de grijile retrogradării (locul 13 la 6 puncte distanță de primul loc retrogradabil), dar frații Herea promit că vor păstra gruparea ilfoveană în liga secundă. Aceștia sunt mai puternici împreună și se visează jucând în același prim „11” la o echipă din Liga I: „Vrem să ducem Baloteștiul cât mai sus în clasament și de la vară vom vedea”, spune Ovidiu, completat de Claudiu, care este atașat de actuala sa echipă: „Sper să fie bine și pentru noi și pentru Balotești”.

Încă de la primele meciuri în tricoul ilfovenilor, frații Herea au strălucit, iar antrenorul Augustin Călin este încântat să îi pregătească zi de zi. „Au adus un plus de imagine, un plus de încredere. Oricine și-ar dori să aibă asemenea jucători în echipă”, spune Augustin Călin.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga1 - PlayOff 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB4157
2CFR Cluj3952
3CS U Craiova3452
4FC Viitorul2952
5Astra Giurgiu234-6
6CSM Poli Iasi204-7
Liga1 - PlayOut 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1Dinamo Bucuresti3258
2FC Botosani2851
3OSK Sf Gheorghe1953
4Concordia Chiajna195-3
5FC Voluntari185-3
6ACS Poli Timisoara165-3
7Gaz Metan Medias155-2
8Juventus Bucuresti135-1