AUDIO – EXCLUSIV / Dan Zdrîncă, din nou campion cu Al Hilal în Arabia Saudită: „Mă consider norocos că am plecat din fotbalul românesc și că Reghecampf m-a propus aici!”

Craioveanul Dan Zdrîncă își continuă aventura fotbalistică în campionatul din Arabia Saudită, el ieșind a doua oară consecutiv campion cu Al Hilal. În exclusivitate la Sport Total FM, Dan Zdrîncă a vorbit despre performanțele obținute cu echipa saudită, unde activează ca antrenor cu portarii.

„Sunt de patru ani la Al Hilal. Doi ani am fost la echipa olimpică, apoi la prima echipă. Ei apreciază mult seriozitatea și eu am venit aici la propunerea lui Laurențiu Reghecampf.

Eu am făcut tot ce am putut ca să nu-l dezamăgesc pe el și pe conducătorii clubului. În al doilea an, am ieșit campioni cu echipa olimpică a lui Al Hilal. La prima echipă am lucrat cu argentinianul Ramon Diaz. Sezonul trecut, am avut 45 de meciuri consecutive fără înfrângere, am câștigat campionatul și Cupa Regelui. A venit apoi Juan Brown, tot argentinian, și cu el am o colaborare foarte bună. Recent am câștigat din nou campionatul la Al Hilal. 

Când am ajuns eu aici, Al Hilal venea după o secetă de șase ani, timp în care nu mai câștigase titlul.

Mă consider norocos că am plecat din fotbalul românesc. Când m-a chemat Reghecampf și mi-a făcut invitația să vin la echipa olimpică, acum patru ani, m-am simțit foarte bine. Sunt norocos că m-a chemat pe mine.

Apoi, mă felicit că am reușit să rămân, pentru că mă putea concedia și pe mine clubul când a plecat Reghecampf. Dar cu muncă și seriozitate, profesionalism, lucruri la care ei țin foarte mult, am reușit să mă mențin acolo. Pe deasupra, rezultatele au fost de partea mea”, a spus Dan Zdrîncă, în emisiunea ”Fluier final”.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în Campionate externe, FOTBAL EXTERN

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26