Leo Grozavu, furios după o nouă înfrângere a lui ACS Poli: „Chiar nu știu să antrenez? Ne lipsește concentrarea, ne lipsește sufletul!”

ACS Poli Timișoara a ajuns la 15 meciuri consecutive fără victorie în Liga I, după 0-1 cu Botoșani, pe teren propriu, iar antrenorul Leo Grozavu se declară neputincios pentru a explica parcursul dezastruos al echipei sale.

„E foarte greu, sunt neputincios. Chiar nu știu să antrenez? Era să luăm gol în secunda șapte! Am încercat să schimb, dar nu iese nimic. Ne lipsește concentrarea, ne lipsește sufletul, ne lipsesc armele pentru a pune probleme adversarilor. E de prisos să mai comentăm.

Degeaba ajungem în fața porții dacă nu marcăm. Toți jucătorii din lot au primit șanse pentru a demonstra ceva, dar nu le-a ieșit nimic.

Sunt jucători care ar trebui să aibă orgolii, ar trebui să rupă ghinionul la un moment dat. Retrogradarea se va juca până în ultima etapă, dar problemele sunt la noi, nu trebuie să ne așteptăm la ceva special. N-am reușit să facem nimic, în ciuda tuturor schimbărilor pe care le-a încercat.

Echipa n-are suflet, nu moare pe teren pentru orice minge. Vine meciul cu Dinamo, mai avem nouă etape. Cât timp voi fi aici, voi face tot ce-mi stă în putință pentru a câștiga puncte”, a spus Leo Grozavu, la Look TV.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB211113
2CFR Cluj20115
3Gaz Metan Medias2011-1
4FC Viitorul19111
5Astra Giurgiu17116
6U Craiova 194816118
7Sepsi Sfantu Gheorghe16114
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1411-5
10Concordia Chiajna1411-5
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt811-5
14FC Voluntari511-13