Florin Bratu a adus-o pe Dinamo pe drumul cel bun, chiar dacă doar în play-out. Echipa din Ștefan cel Mare a obținut a treia victorie consecutivă, 4-2 la Voluntari, având 8 goluri marcate în ultimele 3 runde.
„A început să meargă jocul. Sunt bucuros. Vedem o creștere la anumiți jucători, Nistor, Hanca, Moldoveanu. Am jucat cu niște fotbaliști tineri. Avem plăcere. Înscriem goluri. Îmi dă încredere că putem construi o echipă la Dinamo. Vor mai fi discuți cu anumiți jucători. Au vervă. Vom încerca să le mai prelungim contractul unora dintre ei”, a spus Florin Bratu, după meci.
Antrenorul alb-roșiilor l-a scos din lot pe Gabriel Torje, din cauza surplusului de greutate. Internaționalul de 28 de ani a făcut excese de Paști și Bratu nu l-a iertat nici de această dată.
„A fost decizia mea, chestie de ordin tactic. E în planurile mele, e jucătorul lui Dinamo. A reacționat bine. Azi a venit la antrenament, s-a pregătit cu ceilalți jucători. Nu e o situație plăcută pentru el.
Sper să înțeleagă. Eu sunt antrenorul lui Dinamo pentru un an și jumătate. El mai stă două luni. Trebuie să mă gândesc la 20 de jucători. Nu s-a pus problema de kilograme. Nu îl aștept cu această chestie, dar sper să rezolve acest lucru. E spre binele lui”, a punctat Florin Bratu.
Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...