Conducerea de la Voluntari i-a fixat obiectiv antrenorului! Niculescu pare resemnat: „Sunt principalul vinovat! Cred că aș putea fi demis”

FC Voluntari a suferit a treia înfrângere consecutivă în play-out, 2-4 cu Dinamo, şi își periclitează poziţia în clasament apropiindu-se de „zona roșie” a retrogradării.

Antrenorul Claudiu Niculescu își asumă vina și ia în calcul și o posibilă demitere.

„Sunt principalul vinovat! Cred că aș putea fi demis. Nu aș vrea să spun multe lucruri la cald. Nervii sunt întinși la maximum și am putea face o prostie. Voi avea o discuție cu conducerea clubului. Dacă se consideră că trebuie să plec, nu e nicio problemă. Le rămân recunoscător. Am obținut două performanțe foarte mari. Ei m-au ajutat să ajung în Liga I”, a spus Niculescu, la finalul partidei pierdute pe propriul teren.

Cu toate acestea, conducerea ilfovenilor pare că nu se grăbeşte să ia vreo decizie în privinţa lui Claudiu Niculescu. Managerul general al clubului, Dan Leasă, a declarat că soarta antrenorului nu va fi hotărâtă la cald.

„Poziţia clubului e că nu trebuie să luăm decizii la cald. Claudiu nu e singurul vinovat. Toată echipa, tot staff-ul, poate şi noi, conducerea, avem o parte din vină. El a cerut anumite transferuri, dar nu am putut să le rezolvăm, de asta spun că e şi vina noastră. Rezultatele arată că nu am făcut bine să acordăm în continuare încredere băieţilor, după aceste două trofee câştigate (n.r. Cupa şi Supercupa României). Dar după ce câştigi două trofee, e greu să te desparţi de oamenii care au dus greul.

Urmează două meciuri cruciale şi trebuie să le câştigăm sută la sută. Sau măcar să obţinem patru puncte. Jucătorii sunt dărâmaţi, au intrat într-o criză şi nu-şi mai revin. E important să strângem rândurile, să analizăm ce avem de făcut şi veţi vedea că FC Voluntari nu va avea probleme”, a spus Leasă.

În acelaşi timp, oficialul ilfovenilor a precizat că este nevoie ca Niculescu să fie convins că poate scoate echipa din criză şi a promis că va avea o discuţie serioasă cu jucătorii.

„Dacă el este dărâmat şi nu are încredere totală ca poate rezolva… El trebuie să transmită încredere acum, pentru că acum se vad caracterele puternice. La primul antrenament, o să am o discuţie foarte severă cu jucătorii. Niciodată nu s-a pus presiune pe ei şi consider că sunt foarte relaxaţi şi mulţumiţi de condiţii. Mulţi dintre ei au valoare de echipe mult mai puternice”, a mai spus Dan Leasă.

sursa: DigiSport

Etichetat cu: , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj23126
2FCSB211212
3Astra Giurgiu20128
4Gaz Metan Medias2012-2
5U Craiova 194819129
6Sepsi Sfantu Gheorghe19125
7FC Viitorul19120
8FC Botosani15121
9Dunarea Calarasi1411-1
10Poli Iasi1412-6
11Concordia Chiajna1412-9
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt812-7
14FC Voluntari812-9