Manchester City a fost umilită de Liverpool în sferturile Ligii Campionilor, dar Guardiola crede în calificare

Liverpool și Manchester City au disputat miercuri seară, pe Anfield, meciul tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, iar „cormoranii” și-au umilit conaționalii.

Trupa antrenată de Klopp s-a impus cu scorul de 3-0, după golurile reușit de Salah, în minutul 12, Oxlade-Chamberlain, în minutul 21, respectiv Mane, în minutul 31.

Deși primul meci dintre cele două colege de campionat a fost rezolvat în jumătate de oră, Pep Guardiola are încredere că elevii săi vor întoarce rezultatul pe teren propriu și se vor califica în semifinalele Ligii Campionilor.

„Primul gol a fost din ofsaid, apoi a venit reuşita lui Oxlade-Chamberlain. Am reacţionat bine, dar, din păcate, nu am reuşit să marcăm. Nu simt că am jucat atât de prost, încât să se termine 3-0. Eu cred că putem să ne calificăm, vom mai avea 90 de minute şi vom încerca să profităm că jucăm pe teren propriu şi să rezolvăm această calificare în retur”, a declarat Pep Guardiola, potrivit Telekom Sport.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în FOTBAL EXTERN, Liga Campionilor

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj23126
2FCSB211113
3Astra Giurgiu20128
4Gaz Metan Medias2011-1
5Sepsi Sfantu Gheorghe19125
6FC Viitorul19120
7U Craiova 194816118
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1412-6
10Concordia Chiajna1412-9
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt812-7
14FC Voluntari812-9