AUDIO – EXCLUSIV / Loredana Dinu, în studioul Sport Total FM: ”Candidez pentru președinția Federației de Scrimă deoarece mă simt datoare să întorc binele primit de la acest sport!”

Loredana Dinu, campioană europeană, mondială şi olimpică la spadă feminin cu echipa României, a fost invitata lui Narcis Drejan, miercuri, de la ora 19:00, în cadrul emisiunii ”Fluier final”.

Loredana Dinu a vorbit despre candidatura sa pentru funcția de președinte al Federației Române de Scrimă la alegerile din 27 aprilie, postul fiind vacant după demisia Laurei Cârlescu Badea, de la finalul lunii ianuarie.

”Când am tras linie, am realizat că acest sport m-a ajutat să mă împlinesc și m-am simțit datoare să întorc acest bine primit și să aduc din experiența mea de pe planșă.

Este nevoie de multă energie la Federația de Scrimă, iar eu sunt o persoană energică și vreau să aduc un suflu nou în viitor. Trebuie să avem o strategie la nivel național pentru ca sportul chiar să devină o prioritate! Soluții sunt de fiecare dată, trebuie doar să știi să le cauți. Este nevoie de un efort susținut, pe termen lung.

Este a doua mare provocare pentru mine, prima a fost la Olimpiada de la Rio. Nu este mai prejos această provocare, trebuie să îmi asum și o mai mare responsabilitate, care pot să spun că este înzecit mai mare! Suntem singura federație care a câștigat o medalie la JO de la Rio. Apoi a urmat o explozie pentru copii în toată țara să practice scrima. Eu nu mai vreau ca această generație să simtă lipsurile pe care le-am trăit eu, acum 20 de ani.

De când mi-am anunțat candidatura, am avut multe discuții cu oamenii din teritoriu și cumva rămâi îngrozit. Trebuie să atragem copiii din toată țara către scrimă și să ne adresăm companiilor private pentru resurse de finanțare. Vom apela și la fondurile nerabursabile.

Ne mai confruntăm cu o mare problemă, a antrenorilor. Pe lângă faptul că sunt puțini numeric, ei sunt și foarte prost plătiți. Trebuie să găsim metode să îi răsplătim, dacă nu vom avea grijă de ei, nu vor exista nici performanțe.

Ideea de a candida nu mi-a aparținut, a venit de la alți oameni din jurul meu, care au crezut în mine. Avântul mi l-a dat familia mea și cei apropiați mie. A fost un consult interior al meu timp de o lună.

Când eram mică, în clasa a patra, veneau antrenori să facă selecție pentru diverse sporturi. Așa am ajuns la scrimă. La început mă antrenam în sala Voința, din Craiova. Prima finală a fost la 13 ani, contra Anei Maria Brânză, actuală Popescu. Mi-a rămas în suflet acea finală, atunci m-am întâlnit prima oară cu Ana Maria.

Ce am trăit în sport, acele emoții, nu le-am regăsit în altă parte!, a spus Loredana Dinu, în cadrul emisiunii ”Fluier final”.

Etichetat cu: , , , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Scrima

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj23126
2FCSB211113
3Astra Giurgiu20128
4Gaz Metan Medias2011-1
5Sepsi Sfantu Gheorghe19125
6FC Viitorul19120
7U Craiova 194816118
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1412-6
10Concordia Chiajna1412-9
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt812-7
14FC Voluntari812-9