AUDIO – EXCLUSIV / Mihnea Ionescu: ”Asociația Dinamoviști pentru Dinamo promite transparență, nu doar un sistem de colectare a banilor!”

Mihnea Ionescu, unul dintre liderii galeriei dinamoviste, a vorbit în exclusivitate la Sport Total FM despre proiectul suporterilor alb-roșii de a prelua acțiunile clubului de la Ionuț Negoiță.

”Asociația Dinamoviști pentru Dinamo este un vis mai îndepărtat al nostru, de acum doi-trei ani. Ideea actorului Răzvan Oprea s-a concretizat acum iar această asociație are ca obiectiv o prezență activă în viața clubului. Vrem să știm și noi când clubului îi este greu sau când îi este bine. Când se vinde un jucător, de exemplu Nedelcearu, suporterii trebuie să fie și ei consultați.

Am considerat că modelele de afară pot fi adaptate la situația din România, cu această trecere de la vechea conducere la una nouă, în care Consiliul de Administrație să aibă un rol important. Nu este relevant pentru cineva faptul că acum la stadion ajung doar 1.000 de suporteri. Cei care nu vin sunt motivați pentru absențe deoarece vor altceva la Dinamo.

Noi avem un statut public și așteptăm ca întregul proces să capete și o personalitate juridică. Nu promitem doar un sistem de colectare a banilor, promitem transparență, dorim o reprezentare zonală a suporterilor, care să își delege reprezentanți în Adunarea Generală. Noi am dori ca suporterii să fie decisivi și să putem strânge la un moment dat suma necesară ca să cumpărăm pachetul majoritar de acțiuni al clubului.

Dacă vine o entitate care vrea să contribuie cu bani mulți, îl rog să citească întâi statutul. Dacă Ion Țiriac vine cu un milion, va avea un singur vot! Să vedem dacă îi convine… Nu există doar cotizație, ci și donație, reprezentare publicitară. Dinamo nu a inventat apa caldă cu această asociație, am preluat doar un model din afară. Mai există asociații de suporteri în România care nu au însă un Consiliu de Administrație care să decidă la echipă. Eu vreau să se facă acest audit la Dinamo!

Structurarea asociației va include și Diaspora, fiecare va ști care este rolul său.  Suntem o comunitate care se va mări în timp. Până la sfârșitul acestui an vom ști cam la ce nivel vom fi. Cele 15.000 de scaune goale de pe stadionul Dinamo sunt rezultatul unor greșeli de management făcute de-a lungul timpului de conducerile clubului!

Negoiță și cu David nu sunt cu asociația suporterilor, ei doar agreează ideea ca altcineva să cumpere acțiunile la Dinamo”a spus Mihnea Ionescu, în cadrul emisiunii ”Execuții în direct”.

Etichetat cu: , , , , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga1 - PlayOff 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB4267
2CFR Cluj3952
3CS U Craiova3452
4FC Viitorul3062
5Astra Giurgiu234-6
6CSM Poli Iasi204-7
Liga1 - PlayOut 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1Dinamo Bucuresti3569
2FC Botosani2851
3FC Voluntari216-2
4OSK Sf Gheorghe1953
5Concordia Chiajna196-4
6ACS Poli Timisoara166-4
7Gaz Metan Medias155-2
8Juventus Bucuresti135-1