AUDIO – EXCLUSIV / Edi Iordănescu: ”Schimbarea obiectivului din mers a însemnat o nemulțumire a mea!”

Fostul antrenor al Astrei Giurgiu, Edi Iordănescu, a vorbit în exclusivitate la Sport Total FM despre motivele care au dus la despărțirea de fosta campioană a României.

”Tocmai vin de la o masă cu băieții… A fost o despărțire foarte emoționantă, se crease o familie unită la Astra.

Există un acord de reziliere mai complex și un angajament de discreție prins la mijloc pe care vreau să-l respect. Nu am fost dat afară de nimeni, a fost o discuție bărbătească dar inițiativa a fost a mea! Nu a fost o despărțire unilaterală pentru că exista o clauză foarte mare.

Au fost niște discuții în contradictoriu, schimbarea obiectivului din mers a însemnat o nemulțumire a mea. Noi ne-am autodepășit, ținând cont de condițiile în care am plecat la drum în acest proiect.

Cel mai important este că ne-am înțeles amiabil și ce a rămas în urmă. Au fost multe momente extrem de dificile, care fac parte din fotbalul nostru, dar din toate astea am ieșit mai puternic! A fost o experiență pe care aș fi vrut să duc la capăt până în vară dar este mai bine că am încheiat conturile acum.

La baza despărțirii nu au stat ultimele rezultate dar era greu să mai continuăm în aceleași condiții atât timp cât nu mai aveam idei comune, eu și conducerea. Acum o lună se făceau planuri pentru viitor…

Sunt genul de antrenor care se va ghida după niște principii, care crede în comunicare și ca antrenorul să fie susținut pe toată durata contractului. Eu am avut susținere la Astra până de curând, când nu a mai existat această susținere. Îmi doresc o pauză până în vară iar atunci să luăm decizia cea mai bună, eu împreună cu staff-ul meu.

Fotbalul românesc are un potențial foarte mare dar sunt și lucruri care nu sunt așa cum trebuie. Nu poți să joci numai din talent, fotbalul românesc are nevoie de resurese, de infrastructură, echilibru financiar, e nevoie și de susținerea politicului, să facem legi utile”, a spus Edi Iordănescu, în cadrul emisiunii „Fluier final”.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Liga1 - PlayOff 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB4157
2CFR Cluj3952
3CS U Craiova3452
4FC Viitorul2952
5Astra Giurgiu234-6
6CSM Poli Iasi204-7
Liga1 - PlayOut 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1Dinamo Bucuresti3258
2FC Botosani2851
3OSK Sf Gheorghe1953
4Concordia Chiajna195-3
5FC Voluntari185-3
6ACS Poli Timisoara165-3
7Gaz Metan Medias155-2
8Juventus Bucuresti135-1