Cosmin Contra este un selecționer fericit: ”A fost un meci complet! Sper ca aceste victorii să fie un început de drum pentru noi”

Tânărul selecționer al echipei naționale este omul momentului în fotbalul nostru, după cele două victorii ale României din amicalele cu Israel (2-1) și Suedia (1-0).

Cosmin Contra, 42 de ani, care a legat în premieră două succese pe banca naţionalei, a comentat evoluția tricolorilor din partida de pe ”Ion Oblemenco”.

„Meci complet, împotriva unei echipe mult mai puternice decât noi, din toate punctele de vedere. Imediat după victoria din Israel, am avut două zile în care am pregătit meciul. Ne-am pregătit în balon, pe iarbă naturală, după aceea pe artificială. Am avut 10 zile diferite. Era mai bine dacă jucam pe terenul de antrenament.

Le-am zis că trebuie să ne adaptăm, să ne maturizăm, să fim puternici. Am trecut cu bine peste cele două meciuri, au fost teste reuşite. Am înscris un gol, am mai avut ocazii. Sper că aceste victorii să fie un început de drum pentru noi. Am fost un grup unit.

În Israel, cei intraţi pe parcurs au făcut diferenţa, la fel şi azi. Mă bucur că am fost inspirat în aceste două meciuri. Astfel de inspiraţii pot aduce calificări.

Înainte de meci, căpitanul echipei, Săpunaru, a zis că jucăm în faţa a 25.000 de fani care ne iubesc şi trebuie să luptăm pentru ei. Avem nevoie de asemenea fani care să ne împingă de la spate!”, a declarat selecționerul Cosmin Contra.

Etichetat cu: , , , , , , , , ,
Postat în Amicale, FOTBAL INTERN, NATIONALA

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26