Cât mai rămâne Budescu la FCSB? Anunțul agentului: ”Are ceva oferte, speră să ajungă în Vest”

Constantin Budescu este omul-cheie pentru FCSB în acest sezon. Impresarul său, Florin Lovin, spune că Gigi Becali se gândește să îi mărească clauza de reziliere datorită formei excelente prin care trece jucătorul de 29 de ani.

„Când am semnat cu Steaua, am avut o clauză de confidenţialitate. Nu pot da cifre. Budi are ceva oferte, am înţeles şi eu că îl doresc ceva cluburi şi e posibil ca Steaua să vrea să se mărească această clauză. Budi a avut o evoluţie constant bună. Lumea spune că el ar avea succes doar la Astra, dar şi la Steaua a confirmat”, a spus impresarul, la Telekom Sport.

„Budi mi-a spus că i-a zis odată domnul Becali, mai în glumă, mai în serios, că ar fi bine să îi mărească această clauză pentru că joacă foarte bine şi e posibil să îl vândă la vară sau la iarnă. Nu e o sumă mică, dar e destul de greu totuşi şi cu această sumă să plece”, a completat Lovin.

Cu toate acestea, agentul lui Budescu susține că mijlocașul nu este disperat să plece în străinătate: „Budi e privilegiat. A făcut pasul în China, unde a câştigat foarte mulţi bani şi când a ales Steaua, nu a făcut-o pentru bani. A avut oferte mult mai bine din punct de vedere financiar, din Arabia Saudită, din Turcia. El a venit la Steaua cu speranţa că vă face pasul către o echipă din Vest. Tot ce înseamnă Arabia, Qatar etc. trebuie să vină cu sume exorbitante!”.

Etichetat cu: , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB211113
2CFR Cluj20115
3Gaz Metan Medias2011-1
4FC Viitorul19111
5Astra Giurgiu17116
6U Craiova 194816118
7Sepsi Sfantu Gheorghe16114
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1411-5
10Concordia Chiajna1411-5
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt811-5
14FC Voluntari511-13