Variantă surpriză de antrenor pentru CSM Bucureşti, începând din vară! Gabriela Szabo: ”Mi-ar plăcea să accepte”

CSM Bucureşti a rămas fără antrenor, după ce s-a despărţit de Helle Thomsen. Oficial, daneza de 47 de ani nu a fost demisă, dar aceasta a anunţat că nu se mai întoarce la echipă.

Gabriela Szabo, directorul general al clubului, a precizat că oficial colaborarea încă nu a fost încheiată, dar în acelaşi timp a spus că gruparea pe care o conduce nu o poate ţine cu forţa pe Helle Thomsen: ”După Rostov, chiar dacă a fost o discuţie în care am încurajat-o să continue, am văzut că a fost singură la vestiar şi a anunţat fetele că pleacă. Mai mult, a declarat în presa daneză acest lucru. Ca forme legale, Helle Thomsen nu a depus niciun document în club legat de demisie şi nici clubul nu i-a înaintat vreun document de despărţire sau ceva în acest sens. Acum, dacă decizia e luată de ea, e clar că nu o ţinem cu forţa”.

Ambros Martin, antrenorul de pe banca tehnică a naţionalei României, dar şi a formaţiei Gyor, este o variantă pentru CSM Bucureşti începând din vară, care începe să prindă tot mai mult contur tot mai apăsat. ”Personal, mi-ar plăcea să accepte”, a spus Gabriela Szabo.

Antrenorul spaniol a anunţat încă din luna februarie că va pleca de la Gyor la sfârşitul sezonului, după o perioadă de 6 ani. În acest timp, el a cucerit deja trei titluri în Liga Campionilor şi este în cursă şi spre al patrulea.

sursa: ProSport

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Handbal

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26