Romanian Snooker Masters / S-au stabilit semifinaliștii, Judd Trump a ”căzut” în sferturi. Programul zilei

Kyren Wilson, Stuart Bingham, Ryan Day şi Ali Carter s-au calificat în semifinalele Romanian Snooker Masters, turneu invitaţional găzduit de Circul Metropolitan din Bucureşti şi dotat cu premii totale în valoare de 200.000 de euro.

Cel mai bine clasat jucător rămas în competiţie, Judd Trump (nr. 3 mondial), a fost învins în sferturile de finală, vineri seară, de englezul în vârstă de 26 de ani Kyren Wilson. Acesta din urmă a început cu un break de 95 de puncte, însă nu după mult timp s-a trezit condus cu 2-1 de adversarul său. Au urmat însă alte două break-uri mari de 56 şi 84 de puncte şi Wilson a trecut în avantaj. Al cincilea frame şi ultimul al întâlnirii a fost de departe cel mai disputat, ambii jucători având şanse să îl câştige. Un snooker la bila galbenă l-a pus însă în avantaj pe Kyren Wilson, care a reuşit în final să se impună cu 4-2.

În semifinale, Wilson îl va întâlni pe Ryan Day, câştigătorul turneului Gibraltar Open de săptămâna trecută, cel care l-a eliminat surprinzător, vineri, în sferturile de finală, pe John Higgins (nr. 5 mondial). Day a condus cu 2-0 şi 3-1 şi a încheiat cu scorul de 4-1 un meci în care cel mai mare break i-a aparţinut (86 de puncte).

În celelalte două meciuri din faza sferturilor de finală Ali Carter l-a învins cu 4-3 pe Stephen Maguire, iar Stuart Bingham a trecut cu 4-1 de Liang Wenbo.

Programul meciurilor de sâmbătă din semifinalele Romanian Snooker Masters:
ora 13:00 Stuart Bingham – Ali Carter
ora 18:00 Ryan Day – Kyren Wilson

Conform regulamentului competiţiei, meciurile din semifinale se vor juca după sistemul cel mai bun din 9 frame-uri, iar finala de duminică după regula cel mai bun din 19 frame-uri.

Etichetat cu: , , , , , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Snooker

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1FCSB211113
2CFR Cluj20115
3Gaz Metan Medias2011-1
4FC Viitorul19111
5Astra Giurgiu17116
6U Craiova 194816118
7Sepsi Sfantu Gheorghe16114
8Dunarea Calarasi1411-1
9Poli Iasi1411-5
10Concordia Chiajna1411-5
11FC Botosani12110
12Dinamo Bucuresti1111-7
13AFC Hermannstadt811-5
14FC Voluntari511-13