Laurențiu Roșu, antrenor CS Mioveni: „În sezonul viitor ne batem la promovare!”

După două experiențe cu performanțe notabile ca secund la Petrolul și FCSB și o promovare ratată inextremis cu UTA Arad la baraj, Laurențiu Roșu vrea să își treacă în palmares prima promovare din carieră din postura de principal la CS Mioveni.

La doar 42 ani, Laurențiu Roșu se poate lăuda deja cu un palmares de top ca tehnician. Ca secund a câștigat Cupa României cu Petrolul Ploiești în 2013 (alături de Cosmin Contra) și a reușit apoi trioul Campionat, Cupa și Supercupa României din aceeași postură la FCSB în staff-ul lui Costel Gâlcă. A urmat apoi prima experiență ca antrenor principal la UTA Arad, unde a fost foarte aproape să promoveze „Bătrâna Doamnă” în Liga 1 (a pierdut barajul cu ACS Poli). Numit în noiembrie la CS Mioveni, Roșu are obiective îndrăznețe cu argeșenii.

Deși a început cu un rezultat negativ returul Ligii 2 (1-2 în deplasare cu Pandurii Tg.Jiu), Roșu gândește în perspectivă pentru sezonul următor. „Nu e ușor, la începutul sezonului au fost așteptări mari, dar apoi s-au schimbat antrenorii deoarece rezultatele nu au fost pe măsură. E o situație dificilă, trebuie să le ridic moralul băieților și să punem la punct mai multe detalii la antrenamente. Avem nevoie de victorii pentru a ne recăpăta încrederea. Nu ne convine locul în clasament. Dacă vom reuși să ne îndeplinim obiectivul trasat în acest retur, atunci în sezonul viitor ne batem la promovare!”, a subliniat Laurențiu Roșu.

Antrenamente moderne la Mioveni

Roșu a venit la Mioveni cu un preparator fizic spaniol (Felipe Franco) și cu un stil diametral opus lui Florin Marin, tehnicianul cu care a început pe bancă sezonul CS Mioveni. „Laurențiu este un tehnician cunoscut, are antrenamente moderne și un preparator fizic bun care ne este util deoarece avem mulți jucători tineri în lot. Principalul obiectiv pentru acest retur este ca echipa să joace mai bine și să strângă mai multe puncte. Obiectivul oficial rămâne clasarea în primele șase echipe. La vară tragem linie și vedem dacă putem vorbi de promovare”, a punctat președintele executiv Telu Stancu.

Și căpitanul galben-verzilor, brazilianul Roberto Ayza a lăudat metodele de pregătire ale lui Laurențiu Roșu. „Mister a venit cu o mentalitate nouă la echipă, care nu se regăsește la prea mulți antrenori din România. Sper acum însă să adaptăm și noi la cerințele lui, să punem în practică ce facem la antrenamente”.

Peste milioanele șeicilor de la PSG

Paris Saint-Germain ar trebui să învețe de la Laurențiu Roșu. Au trecut aproape 18 ani de când antrenorul de la CS Mioveni a marcat trei goluri în poarta lui Real Madrid, mai multe decât au reușit super-vedetele șeicilor în dubla cu spaniolii din optimile Ligii Campionilor. Tehnicianul de la Mioveni rememorează cu plăcere golurile împotriva celei mai titrate echipe din lume.

„E ceva unic ce mi s-a întâmplat. Lumea mă felicită încă an de an. Rămâne în istorie acel hattrick. Și atunci Realul avea o superechipă cu Hierro, Raul sau Morientes, dar nu poți compara un meci contra unei echipe micuțe ca Numancia cu unul de Liga Campionilor contra lui PSG, unde motivația este alta. Nu pot însă să îi dau eu sfaturi lui Unai Emery, e un antrenor care pregătește perfect meciurile. A avut însă și ghinion cu absența lui Neymar. În plus, Realul nu i-a lăsat să își facă jocul, au fost foarte agresivi”, spune Laurențiu Roșu, antrenorul care își dorește să promoveze cu argeșenii în Liga I.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 2

Comenteeeezi?!!

Liga1 - PlayOff 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj50106
2FCSB49108
3CS U Craiova38100
4FC Viitorul35102
5Astra Giurgiu3310-2
6CSM Poli Iasi2410-14
Liga1 - PlayOut 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1Dinamo Bucuresti541420
2FC Botosani40143
3OSK Sf Gheorghe34147
4Gaz Metan Medias30143
5Concordia Chiajna3014-5
6FC Voluntari2714-6
7ACS Poli Timisoara2714-6
8Juventus Bucuresti1714-16