Bumba si Marc au inscris in poarta fostei echipe! Ion Moldovan: „N-au facut ceva deosebit”

Concordia Chiajna a pierdut cu scorul de 3-4 meciul de pe teren propriu disputat contra celor de la Dinamo, in cadrul etapei cu numarul 24 a Ligii I.

Ion Moldovan, antrenorul ilfovenilor, s-a declarat nemultumit de faptul ca echipa sa nu a reusit sa obtina macar un punct din aceasta intalnire si este constient ca acest lucru va conta la finalul campionatului regulat.

„Sigur, noi ne-am dorit victoria numai ca nu ne-am apropiat in prima repriza, iar repriza secunda, care a fost o repriza foarte buna ale ambelor echipe, s-au marcat foarte multe goluri, lucru care a placut ochiului, dar din pacate pentru noi am pierdut puncte care vor conta enorm in economia campionatului.

Au fost cateva situatii interpretabile, dar ce sa spun, am pierdut trei puncte si asta ma nemultumeste foarte tare”, a declarat Ion Moldovan, potrivit Telekom Sport.

Pentru Concordia au marcat doi dintre fostii jucatori ai lui Dinamo, Bumba si Marc, iar „Comisarul” este de parere ca acestia si-au facut foarte bine meseria: „Ei au marcat pentru ca asta e rolul lor si datoria lor. N-au facut ceva deosebit. Pentru ca faptul ca au fost in curtea lui Dinamo spune foarte mult ca acesti jucatori au si valoarea care ii recomanda”.

Etichetat cu: , , , , , , , ,
Postat în FOTBAL INTERN, Liga 1

Comenteeeezi?!!

Liga1 - PlayOff 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj50106
2FCSB49108
3CS U Craiova38100
4FC Viitorul35102
5Astra Giurgiu3310-2
6CSM Poli Iasi2410-14
Liga1 - PlayOut 2018
Loc Echipa Pct. J +/-
1Dinamo Bucuresti471116
2OSK Sf Gheorghe32118
3FC Botosani32100
4Concordia Chiajna2611-6
5Gaz Metan Medias25102
6FC Voluntari2410-4
7ACS Poli Timisoara2210-5
8Juventus Bucuresti1611-11