60 de ani de la dezastrul care a indoliat Manchester

Manchester United comemoreaza 60 de ani de la tragedia petrecuta pe 6 februarie 1958. Pe pista aeroportului din Munchen, opt jucatori ai echipei isi pierdeau viata.

„Busby Babes” este un nume care produce lacrimi instantaneu. Era echipa mult iubita a orasului Manchester. Niste pusti care erau condusi un antrenor spartan, Matt Busby pe numele sau. Fara salariile exorbitante de azi, pustii de ieri isi aratau magia pe teren. Parea ca nimeni nu poate sa-i opreasca. Pana intr-o zi.

Februarie 1958. Manchester United avea in tinta al treilea titlu consecutiv de campioana a Angliei. Echipa de pusti formata de Matt Busby domina intrecerea interna, iar multi credeau ca, in curand, va cuceri si Europa. Real Madrid era numele la moda pe Batranul Continent.

Pe 1 februarie 1958, Manchester United o batea pe Arsenal, in deplasare, scor 5-4. Nimeni nu avea habar ca era ultima reprezentatie a trupei „Busby Babes” in Anglia. Urma returul cu Steaua Rosie Belgrad, din sferturile Cupei Campionilor Europeni. in tur, campioana Angliei castigase cu 2-1.

Iugoslavii au fost ultimii care s-au bucurat de marea echipa a anilor ’50 din istoria lui Manchester United. Pe un teren inghetat, „diavolii” obtineau calificarea in semifinalele Cupei Campionilor Europeni cu o remiza, scor 3-3. Dupa meci, jucatorii celor doua echipe au petrecut. A doua zi urma dezastrul.

Federatia Engleza nu era de acord ca echipele englezesti sa participe in Cupa Campionilor Europeni. Chelsea ratase editia inaugurala din cauza snobismului de care dadeau dovada oficialii englezi. Matt Busby nu-i baga in seama pe conducatorii fotbalului din Marea Britanie. Pana inainte de returul cu Steaua Rosie Belgrad. Manchester United avea sambata meci in campionat. S-a incercat reprogramarea meciului, dar oamenii din federatie erau fara auz la aceste doleante.

De aici si pana la un dezastru a fost doar un pas. Pe 5 februarie, jucatorii lui Manchester United s-au imbarcat in avionul care ii aducea acasa. O cursa cu escala la Munchen. Drumul din Iugoslavia si pana in Germania Federala a fost lin. Pustii lui Matt Busby se gandeau deja la meciul din campionat.

15:04, ora fatidica din istoria lui Manchester United

La Munchen se facea escala pentru realimentarea avionului. Ceva normal pentru anii ’50. Aeronava incearcase sa decoleze de doua ori, dar tentativele sunt esuate. Fotbalistii campioanei Angliei incep sa simta o usoara frustrare. La ora 15:00 se anunta o noua imbarcare. Cei 38 de pasageri, plus echipajul, sunt in aeronava Airspeed Ambassador. Capitanul James Thain anunta decolarea. Urmeaza secunde de groaza.

Ceasul aeroportului din Munchen arata ora 15:04. In zare se vad niste ramasite de unde cativa oameni incearca sa scape. Avionul echipei Manchester United se prabusise si primul bilant era unul negru. Dintre cele 44 de persoane aflate la bord, 20 au murit pe loc. Alti trei pasageri au decedat la spital, din cauza ranilor suferite. Au murit in urma accidentului opt fotbalisti din lotul lui United – Geoff Bent (25), Roger Byrne (28 de ani), Eddie Colman (21), Duncan Edwards (21), Mark Jones (24), David Pegg (22), Tommy Taylor (26) si Liam Whelan (22) – trei oficiali ai clubului, opt jurnalisti care se aflau in delegatia echipei, doi membri ai echipajului, inclusiv capitanul Ken Rayment, un agent de turism si un suporter.

Minute de reculegere dupa 60 de ani

Sambata, 3 februarie 2018, Manchester United a intalnit-o pe Huddersfield in campionat. Stadionul „Old Trafford” a fost neincapator, iar multi suporteri au purtat o banda neagra in jurul bratului stang. Iubirea fata de „Busby Babes” s-a transmis din tata in fiu. Bobby Charlton, unul dintre supravietuitori, a fost pe stadion in clipele in care linistea a cuprins arena.

Harry Gregg, al doilea supravituitor al tragediei, a oferit un interviu cutremurator in presa din Anglia, inaintea meciului. „Vreau sa fiu si nu vreau sa fiu la ceremonie. Va fi o zi dificila, plina de emotii pentru mine. Voi fi acolo, pentru ca simt ca nu pot lipsi. Voi fi acolo pentru acei oameni minunati alaturi de care am avut norocul sa joc si care, trist, tragic, nu au mai putut iesi din avion sau care, cazul dragului meu Duncan Edwards, nu au mai parasit spitalul din München. Doamne, mi-as fi dorit sa nu retin nimic. insa imi amintesc unde statea fiecare si ce ziceau baietii inaintea celei de-a treia incercari de decolare in ninsoarea germana. De-a lungul timpului, am avut multe probleme sa rezist psihic acelei intamplari. E numita vina supravietuitorului. Ani la rand, nu m-am putut intalni cu familiile colegilor mei care au murit. De ce ei si nu eu?”.

Matt Busby, ranit grav, a revenit la conducerea lui Manchester United in sezonul urmator si, cu multa munca, a reusit sa creeze o noua generatie de exceptie, echipa castigand Cupa Campionilor Europeni in 1968, dupa o finala cu Benfica.

22,9 ani era media de varsta a echipei Manchester United in sezonul 1957-58

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în FOTBAL EXTERN

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj562527
2FCSB522532
3CS U Craiova502515
4FC Viitorul412513
5Astra Giurgiu41259
6Dinamo Bucuresti392510
7CSM Poli Iasi39255
8FC Botosani36251
9FC Voluntari2825-9
10ACS Poli Timisoara2625-15
11Concordia Chiajna2525-3
12OSK Sf Gheorghe1925-27
13Gaz Metan Medias1625-25
14Juventus Bucuresti1125-33