„Tigrii” pregatesc la munte lupta pentru titlu

Handbalistii de la CSM Bucuresti au plecat in cantonament cu un singur gand: sa faca o pregatire cat mai buna pentru a putea ataca titlul in a doua parte a sezonului in „Liga Zimbrilor”.

„Tigrii” au ambitii mari pentru 2018. Aflati in acest moment pe locul sase, la doar patru puncte in spatele echipelor de pe podium, sportivii lui Vlad Caba nu concep sa rateze play-off-ul si se gandesc si mai departe, la castigarea campionatului. Pentru asta, handbalistii de la CSM Bucuresti stiu ca trebuie sa puna la punct inexactitatile care i-au tras in spate anul trecut.

„Este grea perioada de cantonament, avem antrenamente dimineata si seara, dar suntem constienti ca ne asteapta o a doua parte din campionat foarte grea. As prefera sa jucam zi de zi cate un meci, decat o zi de pregatire in cantonament.Vacanta a fost cam scurta, dar nu avem ce face. M-am bucurat de timpul petrecut cu familia, acum ne apucam de treaba„, a spus Javier Humet, unul dintre jucatorii de la CSM Bucuresti angrenati in actiunile din decembrie si inceput de ianuarie ale echipei nationale. „Obiectivele sunt cele pe termen scurt, cel mai important meci este urmatorul. Daca le castigam pe fiecare in parte parte, ajungem sus. Ne gandim doar la castigarea campionatului, pentru ca asta ne intereseaza”, a mai precizat acesta.

Antonio Robledo si-a incarcat bateriile in Spania, alaturi de cei dragi, si spune ca este gata pentru batalia pentru titlu in „Liga Zimbrilor”: „Am avut timp sa ne odihnim si sa petrecem cu familia. Sunt fericit ca ne-am intors la treaba. Este cea mai grea perioada a anului, dar jucam handbal de placere, asa ca nu avem de ce sa ne plangem. Mergem in cantonament sa ne pregatim cat putem de bine. Prima parte a sezonului n-a fost foarte rea, dar nici suficient de buna pentru ceea ce ne doream. Ca sa ajungem sa castigam campionatul trebuie intai sa fim in play-off, ca sa fim in play-off, trebuie sa ne castigam meciurile din sezonul regulat, deci, trebuie sa le luam pe rand. Avem obiective marete, dar ca sa le indeplinim trebuie sa o luam pas cu pas. Eu muncesc zi de zi sa castig campionatul in Romania. Sunt sigur ca daca jucam la potentialul nostru maxim, avem sanse sa luam titlul”.

Vlad Caba: „Nu este un cantonament clasic”

Vicecampioana s-a reunit la 4 ianuarie, dar pana ieri, cand a inceput pregatirea centralizata de la Cheile Gradistei, antrenorul Vlad Caba nu a avut la dispozitie tot lotul.

„A fost o perioada delicata pentru ca nu am avut echipa completa. Au fost noua jucatori angrenati in actiunile echipei nationale, noi ramanand cu un sfert de echipa. Am facut antrenamentele cu un numar restrans de handbalisti si nu ne-am permis sa lucram decat anumite componente fizie, tactic nu am putut face nimic. Echipa nationala e mereu pe primul plan, e o mandrie pentru club ca am dat atatia jucatori. Sigur ca orice lucru are si reversul medaliei: din punct de vedere al grupului nostru, faptul ca nu am fost impreuna mult timp este un minus”, a spus Caba.

Antrenorul „tigrilor” a explicat si care este planul pentru acest cantonament: „Vom incerca sa ne reimprospatam ideile de joc si sa fim cat mai bine pregatiti pentru startul campionatului. Nu e un cantonament clasic, sa se alerge pe munte… sub nici o forma. Avem o componenta fizica, acolo avem sala de forta, biciclete, bazine, dar o mai mare pondere in antrenamente in perioada asta va fi lucrul in sala”.

Referitor la batalia din campionat, Vlad Caba a declarat: „Am fi preferat sa fim angrenati in mai multe competitii, ar fi insemnat sa ne atingem toate cele trei obiective propuse la inceputul sezonului. Acum ne concentram doar catre campionat… nu stiu daca este mai bine, dar este o stare de fapt. Trebuie sa obtinem titlul national, dar luam meciurile pas cu pas. Avem de recuperat intai diferenta de puncte fata de primele clasate, apoi play-off-ul este altceva ca luam totul de la zero”.

Etichetat cu: , , , ,
Postat în ALTE SPORTURI, Handbal

Comenteeeezi?!!

Liga I 2018/19
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj542623
2FCSB492620
3U Craiova 1948452619
4Astra Giurgiu422613
5FC Viitorul3826-1
6Sepsi Sfantu Gheorghe37267
7FC Botosani3626-2
8Poli Iasi3426-10
9AFC Hermannstadt3226-3
10Dinamo Bucuresti3226-8
11Gaz Metan Medias3126-7
12Dunarea Calarasi2426-9
13FC Voluntari2126-16
14Concordia Chiajna1826-26