Paul Anton, incantat de transferul la Anji: „Campionatul Rusiei e mult mai puternic decat Liga I”. Cine l-a ajutat sa se acomodeze

Paul Anton a fost transferat de catre Dinamo in schimbul sumei de 300.000 de euro la Anji, echipa din prima liga a Rusiei.

Fotbalistul roman a povestit cum a ajuns sa semneze cu aceasta formatie, dar si cine l-a ajutat sa se acomodeze in Rusia.

”Povestea e simpla. Agentul meu mi-a spus ca exista un interes din partea lor, daca sunt interesat, daca mi-ar placea. Bineinteles ca am fost deschis, pentru ca, chiar daca nu e o echipa, foarte mare din Rusia, e o echipa importanta. Campionatul Rusiei e mult mai puternic decat Liga 1, iar in momentul cand am zis ca sunt deschis, au venit doi reprezentanti ai clubului, m-au urmarit la meciul cu CFR, apoi au inceput negocierile. Pana la final am reusit sa semnam.

Pot sa zic ca sunt norocos, am un frate de peste Prut, Igor, a jucat sapte ani la Krasnodar, a prins toti romanii care au trecut pe acolo. Din prima zi cand am ajuns, m-a primit bine, m-a ajutat, mai sunt doi jucatori vorbitori de spaniola cu care dialoghez foarte bine”, a spus Paul Anton, potrivit Telekom Sport.

Etichetat cu: , , , , ,
Postat în Campionate externe, FOTBAL EXTERN

Comenteeeezi?!!

Comentati exclusiv pe SPTFM.ro...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

LIGA 1 2017/18
Loc Echipa Pct. J +/-
1CFR Cluj492223
2FCSB472231
3CS U Craiova432213
4Astra Giurgiu372210
5FC Botosani35223
6FC Viitorul342211
7Dinamo Bucuresti34229
8CSM Poli Iasi3022-1
9ACS Poli Timisoara2622-12
10FC Voluntari2522-5
11Concordia Chiajna24220
12Gaz Metan Medias1522-23
13OSK Sf Gheorghe1522-27
14Juventus Bucuresti922-32